Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vaccinarea obligatorie a personalului medical a intrat în vigoare, în Grecia. Proteste masive: arestări, gaze lacrimogene şi tensiuni

Vaccinarea obligatorie a personalului din sănătate a intrat în vigoare miercuri în Grecia, unde cei recalcitranţii riscă să fie daţi afară, iar personalul nevaccinat riscă să fie suspendat, o măsură care a fost anunţată la 12 iulie, într-o alocuţiune, de către premierul Kyriakos Mitsotakis, iar arestări, gaze lacrimogene şi tensiuni au avut loc la minfestaţii împotriva vaccinării obligatorii a personalului medical, relatează AFP, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 01.09.2021 , 15:45

Vaccinarea obligatorie a personalului medical a intrat în vigoare, în Grecia. Proteste masive: arestări, gaze lacrimogene şi tensiuni - Profimedia

Aproximativ 10.000 de angajaţi din sănătate - nevacinaţi până în prezent - sunt ameninţaţi cu suspendarea în întreaga ţară, ei reprezentând 10% din întregul efectiv sanitar, potrivit unor estimări ale Federaţiei Naţionale elene a Muncitorilor din Spitalele Publice.Ambulanţa urmează să funcţioneze cu 1.245 de angajaţi mai puţin, potrivt ziarului economic Naftemporiki. ”Îndemnăm personalul din sănătate să se vaccineze, însă suntem împotriva vaccinării obligatorii, care rididcă o problemă democratică”, a declarat AFP un membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Naţionale elene a Muncitorilor din Spitalele Publice, Dimitris Kourouvalakis.

Această federaţie ”va îndemna la grevă şi la o manifestaţie în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, în cazul suspendării”, a ameninţat preşedintele acesteia, Michalis Giannakos, la agenţia de greacă de presă ANA. Mai multe manifestaţii au avut loc miecuri, la diverse spitale din ţară, împotriva vaccinării obligatorii şi în vederea sublinierii consecinţelor asupra funcţionării serviciilor de sănătate a concedierii personalului.

Guvernul a adoptat măsuri în vederea încurajării unui maximum de persoane să se vaccineze, în lupta împotriva răspândirii variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2. Aproape toţi bolnavii internaţi şi conectaţi la sisteme de respiraţie artificală nu sunt vaccinaţi împotriva covid-19. La începutul lui iulie, Parlamentul grec a adoptat o lege care impune obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a personalului care îngrijeşte şi a angajaţilor azilurilor. Peste 5,7 dintre cei 10,7 milioane de locuitori ai Greciei au fost vaccinaţi complet.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Vaccinarea obligatorie a personalului medical a intrat în vigoare, în Grecia. Proteste masive: arestări, gaze lacrimogene şi tensiuni