Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veneția, calvar fără sfârșit. Nivelul mării a urcat până la un metru şi jumătate

Veneţia a trăit din nou calvarul inundaţiilor, pentru a treia oară în numai o săptămână. Nivelul mării a urcat până la un metru şi jumătate şi peste 70 la sută din centrul oraşului s-a aflat sub ape.

de Redactia Observator

la 16.11.2019 , 12:05

Veneţia a trăit din nou calvarul inundaţiilor, pentru a treia oară în numai o săptămână. Nivelul mării a urcat până la un metru şi jumătate şi peste 70 la sută din centrul oraşului s-a aflat sub ape. Celebra piaţă San Marco a fost închisă, pentru a nu pune în pericol vieţile localnicilor şi ale turiştilor rămaşi în oraş.

Străzile Veneţiei s-au golit din nou pe măsură ce trecătorii fugeau din calea apelor. În momentul maxim al mareei, nivelul a urcat din nou peste cota de alarmă, un metru şi 40 de centimetri.

O asemenea cotă era atinsă, în vremuri normale, cel mult de două ori pe an. Acum, a fost depăşită de trei ori într-o săptămână.

Vezi și

Apa a acoperit, parţial, o frescă a artistului stradal Banksy, pe zidul unui palat veneţian. Însă pagubele suferite de patrimoniul cultural al oraşului sunt mult mai mari.

Inundaţiile au avariat zeci de biserici, începând cu catedrala San Marco, dar şi palate sau muzee celebre în toată lumea. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Emoţionantă este solidaritatea veneţienilor. Comercianţii mai puţin loviţi îşi ajută, cum pot, vecinii sinistraţi. Lucrătorii din serviciile de urgenţă sunt şi ei la datorie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Din drama Veneţiei nu lipsesc momente amuzante. În căutarea unui selfie memorabil, un turist şi-a calculat greşit paşii şi a ajuns în apă.

La fel li se putea întâmpla consilierilor regiunii Veneto. Ei au părăsit în grabă sala de şedinţe, invadată de apă chiar după ce consiliul respinsese un proiect de măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. inundaţia în consiliu:

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Veneția, calvar fără sfârșit. Nivelul mării a urcat până la un metru şi jumătate