Antena Meniu Search
x

Curs valutar

VIDEO. Soldați din Kazahstan, dezarmați de protestatari, înainte de venirea rușilor. Manifestanții, acuzați că sunt ”teroriști antrenați în străinătate”

Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, a declarat vineri că a ordonat armatei să deschidă focul fără avertisment asupra protestatarilor, în cazul unor noi manifestări violențe și i-a mulțumit lui Vladimir Putin că a trimis câteva mii de soldați pentru a înăbuși protestele. Are și de ce.

de Redactia Observator

la 07.01.2022 , 16:36

Imaginile filmate pe 5 ianuarie în Kazahstan, însă neconfimate oficial, par să arate un grup de protestatari în momentul în care capturează soldați din armata națională. Potrivit relatărilor locale, un vehicul militar care se deplasa pe un teren în Aktau, sud-vestul Kazahstanului a fost oprit de protestatari care au capturat și dezarmat 10 soldați. Imaginile neverificate oficial au fost postate pe rețelele de socializare și redistribuite de analistul de politică internă Ian Bremmer. Ar fi fost filmate îniante de sosirea soldaților ruși în țară.

După patru zile de război civil, autorităţile din Kazahstan susţin că ordinea din ţară s-a restabilit. Bilanţul este, însă, dramatic. Sunt zeci de morţi și sute de răniţi în rândul civililor şi forţelor de ordine iar peste 3000 de manifestanţi au fost arestaţi. Forțele rusești au ajuns în Kazahstan la cererea regimului autoritar din Almatî. Preşedintele ţării a precizat că soldații ruși vor rămâne temporar în țară pentru a asigura securitatea.

Președintele Kazahstanului a ordonat vineri armatei să tragă fără avertisment asupra protestatarilor, în cazul unor noi manifestări violențe. Potrivit lui Tokaev, aproximativ 20.000 de “bandiți” au atacat capitala financiară Alma-Ata. Bilanțul oferit de regimul din Kazahstan vorbește de 26 de “criminali înarmați” morți, adică protestatari, și alți 18 ofițeri de securitate uciși în urma manifestațiilor extrem de violente.

Vezi și

Tokaev a mulțumit președintelui Vladimir Putin, precum și liderilor Chinei, Uzbekistanului și Turciei pentru ajutorul oferit în înăbușirea revoltei. “Ce negocieri am putea noi purta cu acești criminali și ucigași? Am avut de-a face cu bandiți antrenați și teroriști înarmați, atât cetățeni ai Kazahstanului, cât și străini. Prin urmare, acești perturbatori ai națiunii trebuie distruși, iar acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat”, a declarat președintele Tokayev, într-un interviu televizat.

Pe acelaşi subiect

Președintele din Kazahstan îi numește pe protestatari ”teroriști antrenați în străinătate”

În Kazahstan ordinea internă se apropie de stabilitate după patru zile de revolte de stradă. Preşedintele ţării a cerut sprijinul trupelor paramilitare ruse, care au răspuns prompt apelului. Oficial, sunt trupe de menţinere a păcii, neoficial, analiştii internaţionali cred că Rusia joacă un rol important în violenţele de acolo.

”Facem apel la forțele colective de menținere a păcii ale CSTO și forțele de aplicare a legii să respecte obligațiile internaționale privind drepturile omului pentru a sprijini o rezoluție pașnică.”, a declarat  Jen Psaki, secretar de presă la Casa Albă.

O reședință prezidențială și biroul primarului din Almatî au fost incendiate, iar pe străzi sunt numeroase mașini arse. Deşi iniţial au folosit grenade şi gaze lacrimogene, poliţiştii au trecut între timp la muniţie adevarată. ”Mişcările teroriştilor sunt, în esenţă, internaţionale. Au fost antrenaţi în străinătate și atacul lor asupra Kazakhstanului poate fi și ar trebui să fie privit ca un act de agresiune” a spus Kassym-Jomart Tokaev. 

În mai multe regiuni, internetul pe mobil şi reţelele sociale, WhatsApp și Telegram, au fost blocate. În epicentrul protestului, Moscova a trimis paraşutişti pentru înăbuşirea revoltei. Uniunea Europeană a reacţionat şi a cerut Rusiei să respecte suveranitatea şi independenţa Kazahstanului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » VIDEO. Soldați din Kazahstan, dezarmați de protestatari, înainte de venirea rușilor. Manifestanții, acuzați că sunt ”teroriști antrenați în străinătate”