Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Vino în Ucraina" devastată de război, l-a invitat Zelenski pe Elon Musk, după planul de pace controversat propus de miliardar

Președintele Zelenski l-a invitat pe Elon Musk să viziteze țara devastată de război, după ce miliardarul american a propus un plan controversat pentru a pune capăt războiului, propunere criticată dur de liderul de la Kiev. 

de Redactia Observator

la 01.12.2022 , 11:43

"Vino în Ucraina" devastată de război, l-a invitat Zelenski pe Elon Musk, după comentariile controversate făcute de miliardarul american "Vino în Ucraina" devastată de război, l-a invitat Zelenski pe Elon Musk, după comentariile controversate făcute de miliardarul american - Profimedia Images

Miliardarul american a sugerat ca Crimeea să rămână Rusiei, să se organizeze noi referendumuri - supervizate de ONU - în regiunile ”anexate” de Rusia şi ca Ucraina să aibă un statut neutru. Zelenski a luat în derâdere - la un eveniment organizat de cotidianul american The New York Times (NYT) - propunerea miliardarului nonconformist. El l-a invitat în Ucraina.

”Cred că fie cineva are o influenţă asupra lui, fie el trage concluzii singur”, a declarat Zelenski într-o videoconferinţă cu ocazia DealBook NYT, referindu-se la Musk. ”Dacă vrei să înţelegi ce a făcut Rusia aici, vino în Ucraina şi ai să vezi singur. Iar apoi ai să-mi spui cum să se pună capăt războiului, cine l-a declanşat şi când se va putea termina”, a subliniat el.

Fondatorul Tesla şi SpaceX a lansat un sondaj, în octombrie, prin care i-a lăsat pe cei 100 de milioane de abonaţi ai săi pe Twitter să voteze asupra planului respectiv de pace.

Articolul continuă după reclamă

"Războiul" replicilor pe Twitter

Pe acelaşi subiect

Zelenski i-a răspuns, prin propiul sondaj pe Twitter, prin care întreba ”Pe care @elonmusk îl placeţi mai mult?” - pe ”cel care care susţine Ucraina” sau pe ”cel care susţine Rusia”?

Preşedintele rus Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, la 24 februarie, sub pretextul că scopul acestei ofensive este ”denazificarea” acestei foste republici sovietice prooccidentale.

Liderul de la Kremlin a cerut Ucrainei să înceteze ostilităţile şi să negocieze, după ce a ordinat o mobilizare parţială, în septembrie, cu scopul de a-şi consolida trupele pe front, în urma unor înfrângeri usturătoare.

Zelenski a anunţat că nu va negocia niciodată cu Rusia atât timp cât Putin se va afla la putere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » "Vino în Ucraina" devastată de război, l-a invitat Zelenski pe Elon Musk, după planul de pace controversat propus de miliardar