Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vizită simbolică a Ursulei von der Leyen în Kiev, pe 9 mai. Ce va discuta cu Zelenski

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns marţi la Kiev pentru un dialog cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. Şefa executivului european a călătorit cu un tren de noapte, din Polonia. Înainte de sosirea ei, la Kiev au sunat timp de două ore sirenele de alarmă antiaeriană, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 09.05.2023 , 11:47

președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen Vizită simbolică a Ursulei von der Leyen în Kiev, pe 9 mai. Ce va discuta cu Zelenski - Profimedia Images

Ea a declarat că principalele obiective ale Uniunii Europene sunt creşterea presiunilor asupra Rusiei, asigurarea implementării complete a sancţiunilor şi închiderea tuturor căilor de ocolire a acestora.

Agenţia dpa remarcă data simbolică a vizitei - 9 Mai, Ziua Europei, pe care şi Ucraina va începe să o sărbătorească, conform unui decret semnat luni de Zelenski; ucrainenii nu vor mai aniversa capitularea Germaniei naziste în 9 mai, după tradiţia preluată de Rusia de la fosta Uniune Sovietică.

Von der Leyen a afirmat că prezenţa sa la Kiev în această zi este "simbolică" şi în acelaşi timp un "semn al unei realităţi vitale şi foarte practice: UE colaborează îndeaproape cu Ucraina în multe probleme". "Salut viguros decizia preşedintelui Zelenski de a face 9 mai Ziua Europei. Ucraina face parte din familia noastră europeană", a declarat ea unui reporter de la European Newsroom.

Articolul continuă după reclamă

Ucraina vrea să adere la Uniunea Europeană

Pe acelaşi subiect

De anul trecut, Ucraina are oficial statutul de candidată la aderarea la Uniune, iar Comisia Europeană urmează să evalueze eforturile de reformă, pentru a stabili dacă sunt suficiente pentru începerea negocierilor de aderare.

Preşedinta Comisiei nu a dat niciun indiciu despre un eventual succes al demersului Ucrainei, însă a declarat că discuţiile cu Zelenski au şi scopul de a "pregăti terenul pentru începerea negocierilor de aderare", a spus ea.

Cei doi lideri vor discuta mai multe subiecte, de la livrările de armament până la asistenţa financiară substanţială a UE pentru Ucraina, cu scopul de a asigura tragerea la răspundere a Moscovei pentru "infracţiunea de agresiune", a adăugat von der Leyen, arătând că "creştem în continuare presiunea asupra Rusiei".

Ucraina a primit 67 de miliarde de euro de la Bruxelles

Bruxellesul a acordat până acum Kievului asistenţă militară, financiară şi umanitară în valoare de 67 de miliarde de euro şi pregăteşte un nou pachet de sancţiuni economice împotriva Moscovei, reaminteşte dpa. Surse europene ale agenţiei afirmă că vor fi restricţionate şi mai mult exporturile ruse, în încercarea de a pune capăt ocolirii sancţiunilor în vigoare prin exportul către terţe ţări care nu au luat măsuri comerciale similare.

Von der Leyen a mai făcut o vizită la Kiev în februarie, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Ei au promis atunci Ucrainei sprijin pentru aderarea la UE, fără însă a stabili o dată pentru acest obiectiv.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri externe » Vizită simbolică a Ursulei von der Leyen în Kiev, pe 9 mai. Ce va discuta cu Zelenski