Antena Meniu Search
x

Vladimir Putin despre Donald Trump: ”Este bine crescut!”

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a lăudat, sâmbătă, pe omologul său american Donald Trump, despre care a spus că este un "om bine crescut şi agreabil".

- Reuters

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a lăudat, sâmbătă, pe omologul său american Donald Trump, despre care a spus că este un "om bine crescut şi agreabil", după o scurtă discuţie la Summitul de Cooperare Economică Asia - Pacific, din Vietnam, informează presa internaţională.

"Comportamentul preşedintelui american este foarte corect şi binevoitor. Donald Trump este un om bine crescut şi agreabil", a declarat Putin, într-o conferinţă de presă, întrebat modul special în care liderul american îşi salută interlocutorii printr-o strângere de mână puţin brutală.

Deşi nu s-au întâlnit oficial cu ocazia summitului, Putin şi Trump şi-au dat mâna de două ori şi au schimbat câteva cuvinte.

"Faptul că nu ne-am întâlnit este cauzat de programul încărcat al preşedintelui şi al meu, dar şi de formalităţi ale protocolului. Dar nu este nimic grav. Am discutat toate subiectele pe care doream să le abordăm", a spus Putin.

Tot sâmbătă, preşedintele SUA Donald Trump a declarat  că liderul rus Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit de trei ori cu ocazia participării la Summitul APEC, i-a transmis că Rusia nu s-a implicat în campania electorală prezidenţială din Statele Unite. Trump a susţinut că Putin se simte foarte jignit de aceste acuzaţii. Contactat de CNN, secretarul de presă al lui Putin a negat că acest subiect ar fi fost abordat.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Vladimir Putin despre Donald Trump: ”Este bine crescut!”