Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vladimir Putin, dispus să reia livrările de gaze naturale prin Nord Stream către Germania

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a oferit să reia livrările de gaz către Germania prin conducta Nord Stream 2, în contextul preţurilor ridicate la energie din Europa, creşteri care au fost parţial provocate de decizia Rusiei de a pune capăt livrărilor, informează vineri dpa. Rusia este pregătită să pompeze 27 de miliarde de metri cubi de gaz pe an prin conductă, dar decizia aparţine Germaniei, le-a spus preşedintele Putin joi experţilor din aproximativ 40 de ţări, inclusiv Germania, prezenţi la un forum internaţional al Clubului de discuţii Valdai, organizat în staţiunea Soci de la Marea Neagră, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 06.10.2023 , 07:16

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse Rusia, dispusă să reia livrările de gaze către Germania prin Nord Stream 2. - Profimedia

Potrivit companiei Nord Stream, în 2021 au fost livrate 59 de miliarde de metri cubi de gaz prin conducta Nord Stream 1. Şeful statului rus a criticat din nou exploziile de anul trecut care au vizat conductelor Nord Stream, calificându-le drept "acte de terorism".

Exploziile au fost înregistrate în apropierea insulei daneze Bornholm, pe 26 septembrie 2022. La scurt timp au fost descoperite patru scurgeri pe trei dintre cele patru linii ale conductelor. Conductele Nord Stream 1 şi 2 se întind, fiecare, ca o linie dublă subacvatică pe o distanţă de aproximativ 1.200 de kilometri între Rusia şi Germania.

Nord Stream 1 a furnizat o parte semnificativă din gazul importat în Europa începând cu 2011. Niciuna din cele două conducte nu livra de fapt gaz la momentul atacului, pe fondul impasului energetic în care se afla relaţia dintre Uniunea Europeană şi Rusia ca urmare a războiului din Ucraina. La mai bine de un an de la explozii, încă nu este clar cine s-a aflat în spatele atacurilor.

Articolul continuă după reclamă

Putin acuză SUA de atacurile asupra Nord Stream

Preşedintele Putin a acuzat joi din nou SUA că se află în spatele atacurilor, spunând că Washingtonul încearcă să îşi vândă propriul gaz în Europa.

În acelaşi timp, a mai spus Vladimir Putin, gazul rusesc a continuat să fie transportat zilnic prin Ucraina către Europa. Ucraina continuă să primească bani din Rusia pentru acest tranzit, a adăugat preşedintele rus, adăugând că atât ţara sa, cât şi Ucraina, adversari într-un război declanşat de Moscova în urmă cu mai bine de 19 luni, au beneficiat de vânzări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin, dispus să reia livrările de gaze naturale prin Nord Stream către Germania