Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la funeraliile Papei Francisc. Ce au discutat

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său american Donald Trump au avut sâmbătă o scurtă întâlnire la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, a anunţat preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce liderul american dăduse asigurări că Kievul şi Moscova sunt ''foarte aproape de un acord'', transmit AFP şi Reuters.

de Redactia Observator

la 26.04.2025 , 14:15

Volodimir Zelenski și Donald Trump Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la funeraliile Papei Francisc. Ce au discutat - Profimedia

''Reuniunea a avut loc şi deja s-a terminat'', a indicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serhii Nikiforov, fără a oferi alte detalii.

Directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a afirmat că Zelenski şi Trump au avut o ''discuţie foarte productivă'', înaintea funeraliilor Papei Francisc. Cei doi preşedinţi ''s-au întâlnit astăzi în cadru privat şi au avut o discuţie foarte productivă. Vor urma mai multe detalii despre întâlnire'', a spus el.

Potrivit agenţiei de presă italiene ANSA, Zelenski şi Trump ar urma să se întâlnească din nou după încheierea funeraliilor Papei.

Articolul continuă după reclamă

Donald Trump a dat asigurări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că Rusia şi Ucraina sunt ''foarte aproape de un acord'', fără a dezvălui cadrul acestuia, în timp ce omologul său rus Vladimir Putin a evocat ''posibilitatea unor negocieri directe'' între Moscova şi Kiev.

Emisarul american Steve Witkoff, interlocutor american privilegiat al Kremlinului, s-a întâlnit vineri cu preşedintele Putin, pentru a patra oară de la relansarea relaţiilor între Washington şi Moscova, la iniţiativa preşedintelui american, şi mai multe oficialităţi ruse au afirmat că dialogul ruso-american avansează.

În paralel, preşedintele american Donald Trump, ai cărui emisari negociază separat cu ucrainenii, şi-a multiplicat criticile contra lui Volodimir Zelenski, acuzând Ucraina că este un obstacol în calea încheierii războiului şi punând o presiune puternică asupra şefului statului ucrainean, dat fiind faptul că acesta are nevoie vitală de sprijin militar american pentru a rezista invaziei ruse pe scară largă lansate în februarie 2022. 

Predica de înmormântare subliniază apelul Papei ca Trump să "construiască poduri, nu ziduri"

În fața a sute de lideri mondiali care au participat sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, cardinalul italian Giovanni Battista Re a făcut apel la îngrijirea migranților, la încetarea războaielor și la acțiuni privind schimbările climatice globale - temele politice preferate ale lui Francisc.

Re a repetat una dintre cele mai puternice critici ale papei la adresa președintelui american Donald Trump, cu Trump însuși prezent în mulțime, făcând apel la „construirea de poduri, nu de ziduri”, potrivit Reuters.

Trump și Papa au făcut schimb de critici de-a lungul unui deceniu, majoritatea legate de apelul papei la compasiune pentru migranți, un grup pe care Trump a încercat în mod repetat să îl deporteze. Predica lui Re, auzită de o audiență globală de milioane de persoane, a conținut un mesaj politic puternic pentru liderii naționali și un mesaj intern puternic pentru cardinalii catolici din lume.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la funeraliile Papei Francisc. Ce au discutat