Zelenski, convins că Ucraina va învinge Rusia chiar dacă ajutoarele din Occident au intrat în stand-by: "Avem victoria înainte"
Război în Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus miercuri concetăţenilor săi că Ucraina va învinge Rusia şi va obţine o pace corectă, "în pofida tuturor vicisitudinilor", în condiţiile în care viitorul ajutorului militar şi financiar vital din partea SUA este în suspans, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Zelenski a lansat acest mesaj îndrăzneţ într-un video transmis în mod neobişnuit dimineaţa devreme, în care s-a filmat mergând prin Kiev către memorialul soldaţilor căzuţi pentru ţară, cu ocazia Zilei forţelor armate ucrainene.
Zelenski a anulat o intervenţie pe care urma să o aibă prin videoconferinţă în Congres
"A fost greu, dar am perseverat", a spus Zelenski, pe drum către 'Zidul Amintirii' din centrul Kievului. "Acum nu este uşor, dar ne mişcăm. Indiferent cât este de greu, vom ajunge acolo. La graniţele noastre, la poporul nostru. La pacea noastră. O pace corectă. O pace liberă. Împotriva tuturor vicisitudinilor", a dat asigurări el. Mesajul său a părut a fi un răspuns la incertitudinea care planează asupra viitorului unui important pachet de ajutor pentru Ucraina, blocat de mai multe săptămâni în Congresul SUA.
Marţi, Zelenski a anulat o intervenţie pe care urma să o aibă prin videoconferinţă în Congres pentru a obţine deblocarea ajutorului american pentru Ucraina. Casa Albă însăşi a tras semnalul de alarmă luni, avertizând că, în lipsa unui acord cu opoziţia republicană, ajutorul militar american destinat Ucrainei ar putea fi sistat în săptămânile următoare. Preşedintele democrat Joe Biden a cerut pe 20 octombrie cuplarea unui nou ajutor pentru Ucraina, de peste 61 de miliarde de dolari, cu unul pentru Israel, de circa 14 miliarde de dolari, sperând că includerea acestora într-un pachet comun este soluţia pentru a neutraliza reticenţele unor congresmeni republicani faţă de continuarea ajutorului pentru Ucraina, ceea ce a condus însă la blocarea întregului pachet.
- Vladimir Putin a ieşit din "bârlog". Cum a fost primit de arabi în turneul din Golf: Are tot mai mult curaj să...
- S-a supărat Zelenski pe americani? Şi-a anulat în ultimul moment intervenţia în faţa Congresului SUA. Ucraina...
- Elevii unui colegiu din Rusia, antrenaţi de Wagner şi Rosgvardia să tragă în ţinte cu chipurile lui Zelenski,...
Kievul se bizuie în foarte mare măsură pe asistenţă din partea aliaţilor occidentali în faţa forţelor armate mult mai mari ale Rusiei, cu care este angajat în cel mai mare război purtat pe teritoriul Europei după cel de-Al Doilea Război Mondial, intrat în a 22-a lună.
Şi un pachet de asistenţă militară propus de UE s-a lovit de rezistenţa unor state membre ale blocului comunitar. Şeful de cabinet al preşedintelui Zelenski, Andrii Iermak, a avertizat tot marţi că o amânare a ajutorului american pentru ţara sa ar crea un "mare risc" ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. "Dacă ajutorul pe care îl dezbate acum Congresul va fi pur şi simplu amânat (...) există un mare risc să rămânem în aceeaşi poziţie în care suntem în prezent", a spus Iermak, adresându-se think-tank-ului american U.S. Institute of Peace. "Şi, desigur, aceasta face foarte probabil imposibilă continuarea eliberării (de teritorii) şi ne aduce într-un mare risc de a pierde războiul", a adăugat consilierul preşedintelui Zelenski.
În filmul de miercuri, şeful statului ucrainean îi salută pe cei întâlniţi pe străzile alunecoase ale Kievului, sub cerul iernii. Zelenski mai afirmă că Ucraina nu are alternativă la eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia. "Sunt pământurile noastre. Sunt poporul nostru. Există o alternativă? Nu. Avem în spate nouă ani şi 651 de zile de război. Avem victoria înainte. Şi cum altfel? Ar putea fi o alternativă? Ştim cu toţii: nu", a subliniat preşedintele ucrainean.
Zelenski a fost filmat ulterior în timp ce se reculege la Zidul Amintirii creat în 2014 pentru a comemora victimele războiului rus împotriva Ucrainei. În 2014, Moscova a ocupat peninsula Crimeea şi a sprijinit o rebeliune în regiunile estice, aminteşte Reuters. Dacă iniţial pe perete erau aranjate în ordine fotografii ale militarilor, după invazia rusă din februarie 2022 familiile soldaţilor ucişi au adăugat pe panouri sute de fotografii personale. Potrivit lui Zelenski, acest zid va contribui la întărirea spiritului ucrainenilor împotriva "fricii, neîncrederii, disperării, neînţelegerilor şi gândurilor la renunţare".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰