Observator » Ştiri externe » Zelenski l-a felicitat pe Trump: "E o zi a păcii pentru rezolvarea multor probleme şi provocări globale"

Zelenski l-a felicitat pe Trump: "E o zi a păcii pentru rezolvarea multor probleme şi provocări globale"

Zelenski l-a felicitat pe Trump: "E o zi a păcii pentru rezolvarea multor probleme şi provocări globale" Zelenski l-a felicitat pe Trump: "E o zi a păcii pentru rezolvarea multor probleme şi provocări globale" - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.01.2025, 21:07 | Modificat la 20.01.2025, 21:07

Volodimir Zelenski l-a felicitat luni pe preşedintele american Donald Trump şi a declarat că învestirea republicanului este "o zi a schimbării şi, de asemenea, o zi a păcii pentru rezolvarea multor probleme şi provocări globale", informează EFE.

"Preşedintele Trump dă mereu dovadă de hotărâre, iar politica de pace prin forţă pe care a anunţat-o este o oportunitate de a consolida leadershipul american şi de a obţine o pace durabilă şi justă, care este prioritatea principală", a scris Zelenski pe contul său de socializare X, potrivit Agerpres.

Preşedintele ucrainean a adăugat că "acest secol este făurit acum" şi a cerut "să lucrăm împreună pentru a ne asigura că acesta este un secol mare şi de succes pentru democraţii şi nu pentru cei care vor să eşuăm".

Zelenski i-a urat ''succes'' lui Trump şi şi-a exprimat dorinţa de a stabili "o cooperare activă şi reciproc avantajoasă" cu administraţia sa.

Articolul continuă după reclamă

"Suntem mai puternici împreună şi putem oferi mai multă securitate, stabilitate şi creştere economică lumii şi celor două naţiuni", şi-a încheiat Zelenski mesajul.