Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ziua Independenţei, sărbătorită în America cu focuri de artificii şi petreceri grandioase

După un 2020 în care pandemia a anulat festivităţile grandioase, americanii s-au dezlănţuit şi au sărbătorit 245 de ani de independenţă cu focuri de artificii şi petreceri uriaşe. Oamenii au ignorat şi avertizările meteorologilor şi au luminat cerul cu artifcii şi în zonele cu pericol de producere de incendii de vegetaţie. La Casa Albă, Joe Biden a petrecut împreună cu peste 1000 de invitaţi, însă a avertizat că pandemia nu a fost încă învinsă, iar tulpina indiană rămâne o ameninţare.

de Redactia Observator

la 05.07.2021 , 21:06

De pe coasta de vest pe coasta de est, cerul a fost luminat de artificii în roşu, alb şi albastru. În new york, pirotehniştii au lansat peste 65 de mii de artifcii într-un spectacol care i-a ţinut cu sufletul la gură pe zecile de mii de oameni prezenţi pe malurile East River.

În statele din Nord-Vest, mai multe oraşe au interzis show-urile pirotehnice de teama incendiilor de vegetaţie. Acest lucru nu i-a împiedicat pe locuitorii din Los Angeles să lumineze cerul cu artificii. În New Orleans, actorul Will Smith i-a bucurat pe localnici cu un foc de artificii plătiti de el, după ce autorităţile au anulat evenimentul din lipsă de fonduri. Într-un orăşel din Maryland, 4 iulie a venit mai devreme după ce un pirotehnist a detonat accidental artificiile.

Preşedintele Joe Biden şi soţia sa Jill au urmărit spectacolul d epe cer de la balconul Casei Albe. Petrecerea de pe peluză a avut peste 1.000 de invitaţi, însă sărbătoarea a fost marcată şi de un eşec: nu s-a atins ţinta de vaccinare de 70 la sută.

Vezi și

Joe Biden, preşedintele Statelor Unite: Suntem mai aproape ca niciodată să ne declarăm independenţa faţă de un virus ucigaş. Cel mai patriotic lucru pe care îl puteţi face este să vă vaccinaţi. Prin urmare, vă rog, dacă nu v-aţi vaccinat, faceţi-o acum!

De Ziua naţională s-a organizat şi tradiţionalul concurs de mâncat hot-dogs. Campionul en-titre a cucerit pentru a 14-a oară trofeul după ce şi-a doborât propriul reocrd şi a mâncat 76 de cârnăciori în 10 minute.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ziua Independenţei, sărbătorită în America cu focuri de artificii şi petreceri grandioase