Antena Meniu Search
x

Video Ziua Independenţei, serbată ca înainte de Covid. Joe Biden: "Suntem mai aproape ca oricând să ne declarăm independenţa faţă de un virus mortal"

Americanii au sărbătorit din nou Ziua Independenţei în maniera tradiţională: reuniuni de familie, ieşiri la plajă sau la iarbă verde, şi, mai ales, focuri de artificii. Preşedintele Joe Biden a invitat o mie de persoane la un picnic în grădina Casei Albe. Dar prudenţa a rămas la ordinea zilei. Virusul nu a fost încă învins, a recunoscut preşedintele.

de Alexandru Antonescu

la 05.07.2021, 08:46

Vezi și

"Suntem mai aproape ca oricând să ne declarăm independenţa faţă de un virus mortal. Dar aceasta nu înseamnă că lupta cu Covid-19 s-a încheiat. Mai avem foarte multe de făcut!", a declarat Joe Biden.

Chiar dacă pericolul nu a trecut, americanii s-au putut bucura, acum, în voie de Ziua Independenţei, în timp ce anul trecut erau, în cea mai mare parte, închişi în case. Marea peluză din centrul capitalei federale, Washington, s-a umplut de oameni fericiţi să se poată întâlni din nou cu rudele şi prietenii, fără măşti sau distanţare socială. Aceeaşi atmosferă a domnit în centrele marilor oraşe, unde s-au organizat concerte.

Petrecerea din grădina Casei Albe a avut mai mulţi invitaţi decât se prevedea dar, ca măsură de precauţie, toţi cei care nu erau vaccinaţi au fost obligaţi să se testeze în prealabil. "Cea mai bună apărare împotriva noilor variante (ale virusului) este vaccinarea. Concetăţenii mei americani, este cel mai patriotic lucru pe care îl puteţi face. Prin urmare, vă rog, dacă nu v-aţi vaccinat, faceţi-o, faceţi-o acum!", a mai precizat Joe Biden.

Atmosfera sărbătorească nu a împiedicat presa să remarce că Biden a ratat ţintele stabilite pentru patru iulie: 70 la sută din cetăţenii adulţi injectaţi cu cel puţin o doză şi 160 de milioane de oameni imunizaţi total. Dar, pentru o zi, americanii au dorit să uite de virus şi restricţii. Iar focurile de artificii care au luminat, seara, cerul marilor oraşe i-au ajutat să spere că vor reveni, foarte curând, la viaţa dinainte de pandemie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Ziua Independenţei, serbată ca înainte de Covid. Joe Biden: "Suntem mai aproape ca oricând să ne declarăm independenţa faţă de un virus mortal"