Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ziua Mondială a Oceanelor, sub semnul curățeniei

Prietenii naturii din toată lumea sărbătoresc, la 8 iunie, adică mâine, Ziua Mondială a Oceanelor, sub deviza "oceane sănătoase pentru o planetă sănătoasă"

de Redactia Observator

la 07.06.2015 , 09:54

Prietenii naturii din toată lumea sărbătoresc, la 8 iunie, adic mâine, Ziua Mondială a Oceanelor, sub deviza "oceane sănătoase pentru o planetă sănătoasă"

Ecologiştii profită de ocazie pentru a atrage atenţia că unele mări şi oceane nu mai sunt demult sănătoase, deoarece oamenii nesăbuiţi le-au prefăcut în adevărate gropi de gunoaie. 

Cu vuvuzele, fluiere, tobe şi tot ce putea face zgomot, un grup de manifestanţi s-a străduit să capteze atenţia oamenilor ieşiţi la soare, pe o plajă din Rio. Protestul lor se îndrepta spre autorităţile care nu reuşesc să elibereze golful Guanabara de gunoaiele care plutesc pe apele sale.

Vezi și

Situaţia este cu atât mai jenantă cu cât golful va găzdui, anul viitor, competiţiile olimpice de yachting. Guvernul regional a promis să cureţe, până atunci, apele în proporţie de 80 la sută dar recunoaşte, acum, că obiectivul nu poate fi atins. Surferii şi canotorii care se antrenează aici s-au obişnuit să navigheze printre deşeuri şi aproape că nici nu le mai observă.

De cealaltă parte a Pacificului, în Filipine, ecologiştii şi-au pierdut speranţa în autorităţi aşa că au mobilizat voluntari şi au trecut la curăţenie, pe o insulă de lângă Manila. Din refugiu pentru păsări migratoare şi peşti, locul a ajuns un adevărat depozit de gunoi.

Ecologiştii filipinezi nu fac curăţenie doar de Ziua Oceanelor ci de fiecare dată când au timp. Iar prin aceste acţiuni adună, lunar, cel puţin un camion de deşeuri nedegradabile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ziua Mondială a Oceanelor, sub semnul curățeniei