Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zvonurile despre moartea lui Noam Chomsky, dezminţite. Faimosul lingvist, în vârstă de 95 de ani, a fost externat

Lingvistul american Noam Chomsky, unul dintre cei mai influenţi intelectuali ai ultimelor decenii, a fost externat marţi dintr-un spital din Sao Paulo, Brazilia, şi îşi va continua "tratamentul" la domiciliu, a anunţat instituţia medicală, dezminţind zvonurile false cu privire la moartea acestuia, transmite AFP.

de Redactia Observator

la 19.06.2024 , 09:39

Noam Chomsky Noam Chomsky - Profimedia

Spitalul Beneficencia Portuguesa de Sao Paulo a precizat într-un buletin medical remis AFP că "pacientul Avran Noam Chomsky a fost externat pentru a-şi continua tratamentul la domiciliu", fără a oferi alte detalii.

Noam Chomsky a fost externat

Comunicatul spitalului a fost publicat după ce pe reţelele de socializare au apărut informaţii fără sursă cu privire la moartea intelectualului, în vârstă de 95 de ani. "Nu este adevărat, el este bine", a scris soţia sa, Valeria Chomsky, drept răspuns la un e-mail adresat de AFP, relatează Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit cotidianului Folha de Sao Paulo, Noam Chomsky a fost spitalizat în oraşul brazilian după ce în luna iunie a anului trecut a suferit un accident vascular cerebral care i-a afectat partea dreaptă a corpului. Valeria Chomsky este braziliană, iar cuplul deţine din 2015 o reşedinţă în acest oraş.

Pe acelaşi subiect

Fondatorul lingvisticii moderne

Considerat fondatorul lingvisticii moderne, Chomsky a susţinut în cartea sa "Syntactic Structures" din 1957 că limbajul este o facultate înnăscută şi că "gramatică generativă", un set de reguli universale ale limbajului, este înscrisă în creierul uman.

Chomsky a devenit, însă, o figură centrală a secolelor XX şi XXI îndeosebi datorită rolului său de intelectual angajat în critica sa radicală la politicii externe a Statelor Unite şi a Israelului, precum şi a mass-media.

Acest opozant al Războiului din Vietnam şi al invaziei americane în Irak s-a apropiat, de asemenea, de lideri latino-americani de stânga, precum Fidel Castro, Hugo Chavez şi actualul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva.

Timp de mulţi ani, Noam Chomsky a fost membru al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), iar în prezent este profesor emerit de lingvistică la Universitatea din Arizona.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Ştiri externe » Zvonurile despre moartea lui Noam Chomsky, dezminţite. Faimosul lingvist, în vârstă de 95 de ani, a fost externat