Antena Meniu Search
x

Video Explozii succesive urmate de un incendiu uriaș, la un depozit din Constanța. Fumul este vizibil de la kilometri distanță

Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la un depozit din Constanța, pe Strada Industrială 7. Din primele relatări, se pare că s-ar fi produs trei explozii la fabrica BCA Celco, la o magazie de aluminiu. Mai multe echipaje de urgență s-au deplasat la fața locului.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 05.07.2021, 15:03

Vezi și
  • Deocamdată nu se știe dacă sunt persoane rănite

Update 17.20: "La misiunea de stingere intervin 49 de pompieri, cu 9 autospeciale de stingere, 1 autospecială CNRN, 2 autoscari, 3 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. În sprijinul echipajelor de pompieri intervin și 10 servanți, cu 2 autospeciale de stingere ale serviciului privat pentru situații de urgență. Incendiul se manifestă la o magazie, pe cca 500 m, în care este depozitat carton bituminos, iar salvatorii derulează misiuni de protejare a celulelor, cu var, pentru a nu permite extinderea incendiului", a transmis ISU Constanța.

Știre inițială: Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 de metri pătrați. Fumul s-a ridicat la sute de metri înălțime și este vizibil de la kilometri distanță. La fața locului acționează două autospeciale de stingere Palas și Port, un echipaj SMURD și trei echipaje SAJ. Polițiștii și jandarmii au înconjurat perimetrul deoarece este pericol de explozie. Autoritățile locale nu au anunțat, pentru moment, dacă sunt persoane rănite.

Momentul exploziei de la Constanța

Un martor a surprins momentul exploziei de la depozitul din Constanța. Pe imagini se poate observa o minge de foc uriașă ce se ridică spre cer, urmată de un fum dens.

A fost emis mesaj RO-ALERT: ATENȚIE ATENȚIE ATENȚIE La CELCO, ZONA INDUSTRIALĂ CONSTANȚA s-a produs o explozie, urmată de un incendiu cu degajări mari de noxe. Pentru siguranța dvs. evitați zona pe o rază de 1000 de metir, rămâneți în interiorul locuinței, închideți geamurile și nu vă expuneți la fum / noxe. ISU Constanța.

IGSU a precizat că a fost localizat incendiul, astfel încât nu există pericolul extinderii în zonele din vecinătate.

- Știre în curs de actualizare - 

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Fii Observator » Explozii succesive urmate de un incendiu uriaș, la un depozit din Constanța. Fumul este vizibil de la kilometri distanță