Update Incendiul de la spitalul de copii "Sfânta Maria" din Iaşi a fost lichidat: 30 de persoane au fost evacuate, dintre care 12 copii
Incendiul care a izbucnit, marți seara, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, a fost lichidat. Flăcările au pornit la secţia ATI, iar 30 de persoane au fost evacuate, 12 fiind copii şi şapte aparţinători.
Update: ”Din ultimele informaţii transmise Ministerului Sănătăţii, în total au fost evacuate 30 de persoane, astfel: 12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparţinători. Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu”, a transmis Ministerul Sănătăţii. Pacienţii au fost relocaţi în incinta spitalului.
Ştire iniţială: Pompierii au ajuns rapid la fața locului și au intervinit pentru stingerea flăcărilor. IPJ anunță că polițiștii au fost sesizați în jurul orei 19.00 despre faptul ca într-un salon al unei unități medicale a apărut un incendiu.
„În urma sesizării, polițiștii ieșeni s-au deplasat la fața locului în vederea stabilirii situației de fapt. La fața locului a fost trimis și un echipaj al Biroului Rutier Iași pentru dirijarea traficului rutier în zonă”, arată Poliția Iași.
Practic, circulația în jurul spitalului a fost închisă. Autoritățile au intrat în alertă, potrivit IGSU.
- Bărbat găsit carbonizat după un incendiu care a izbucnit într-un bloc din Giroc, lângă Timișoara
- O gimnastă de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital cu arsuri pe 46% din corp, după ce o butelie i-a explodat...
- Flăcări uriaşe au înghiţit un depozit de mase plastice din Bârlad. Totul s-a topit în câteva minute
Salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, 1 autospecială de descarcarare, 2 autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscară și 1 cisternă.
12 persoane evacuate
Totodată, la locul intervenției au fost trimise 3 ambulanțe SMURD și 1 unitate de terapie intensivă mobilă. În acest moment incendiul este localizat, astfel că a fost eliminat pericolul extinderii la vecinătăți. Până acum, 12 persoane au fost evacuate. Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” are 650 de paturi, iar aici vin cele mai grave cazuri din toată Moldova.
"A fost verificat etajul 4, nu sunt raportate victime la acest etaj. De la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii - 3 aparținători și 4 cadre medicale) ce au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile. Incendiul este localizat", a declarat purtătorul de cuvânt ISU Iaşi Georgica Onofreiasa.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, "incendiul a avut loc la o sală de tratamente care era goală, era o încăpere a spitalului. Fumul s-a ridicat în sus și au fost evacuați pacienți pentru că era pericol de intoxicare cu fum. Nu era pavilion renovat ..urma să intre în renovare".
Ştire realizată cu ajutorul informaţiilor furnizate de Reporterul Observator Clara Mihociu.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰