Video Momentul în care pasagerul unei maşini din Argeş aruncă cu o sticlă într-un urs, pe Transfăgărăşan
Gest revoltător comis de către un bărbat pe Transfăgărăşan duminică după-amiaza. Pasagerul unei maşini, înmatriculate în judeţul Argeş, a fost filmat când a lovit un urs, aruncând cu putere o sticlă în animal, pe geamul maşinii.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Autostrada de 415 kilometri la care se lucrează de 20 de ani. Au terminat până acum doar un sfert
Filmarea venită pe Fii Observator a devenit virală pe rețelele de socializare la scurt timp după ce a fost postată. În respectiva filmare se vede cum un bărbat iese pe geamul unei mașini cu numere de înmatriculare în Argeș și lovește cu o sticlă în cap un urs care stătea pe marginea drumului.
Scenele au fost surprinse pe Transfăgărășan, în apropierea barajului Vidraru și au stârnit furia internauților, cu toții cerând pedepsirea bărbatului care a recurs la un asemenea gest regretabil.
Întreaga scenă a fost filmată de la bordul unei maşini care circula chiar în spatele maşinii gri, cu numere de Argeş. Gestul individului care a lovit ursul a stârnit valuri de revoltă în online.
"Nesimţirea omului nu are margini. Poate ajunge unde trebuie ca să fie sancţionaţi aceşti indivizi din Argeş.,"Noi tăiem pădurile, noi ne purtam urât cu ei. Și tot noi ne plângem că vin peste noi."
"Mâ gândesc că acest individ merită atenţia dumneavoastră, deoarece, atenţia Poliţiei din Piteşti din păcate nu a meritat-o, aceştia considerând că este ceva normal şi nu reprezintă decât pătarea imaginii României în mediul online. ", sunt doar o parte din mesajele venite pe Fii Observator.
Potrivit presei locale, Poliţia îl caută pe şofer şi pe pasagerul din dreapta, pentru a-i sancţiona pentru faptele lor.
În România, persoanele care se apropie de animale sălbatice ca să le hrănească sunt sancționate contravențional.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰