Poliţiştii români de frontieră au salvat doi migranţi care erau în pericol să se înece în apele râului Timiş
Poliţiştii români de frontieră au intervenit, vineri, pentru a salva doi migranţi care erau în pericol să se înece în apele râului Timiş.
- Românii ar putea merge în Turcia doar cu buletinul. Decizia va fi anunţată astăzi. DETALII la Observator 12:00, la Antena 1
- Judecătoarea Iulia Motoc va prezida completul care decide asupra mandatului de arestare cerut de CPI pentru Benjamin Netanyahu
- Migranţii salvaţi intenţionau să treacă graniţa în mod ilegal.
În ajutorul migranţilor au intervenit poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Cruceni - ITPF Timişoara, incidentul producându-se pe raza localităţii Grăniceri, sat aflat la graniţa României cu Ungaria. Conform reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, poliţiştii români de frontieră se aflau în patrulare în zona respectivă în momentul în care au auzit strigătele de ajutor ale celor doi migranţi.
Migranţii erau în apele râului Timiş, cel mai probabil pentru că intenţionau să treacă graniţa în mod ilegal, şi se ţineau cu greu cu ramurile unor copaci de pe marginea apei. Poliţiştii români de frontieră au intervenit, i-au scos din apă pe cei doi migranţi şi au solicitat intervenţia unui echipaj medical astfel încât migranţii să primească ajutor.
Migranţii au fost transportaţi la spital, iar acum se află în afara oricărui pericol. S-a stabilit că cei doi migranţi provin din Afganistan şi au 18 şi 21 de ani. În cazul celor doi sunt continuate cercetările, iar la finalul anchetei vor fi luate măsurile legale care se impun.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰