Video Dieta cu aer care te scapă de kilogramele nedorite. Metoda simplă de slăbit recomandată de nutriţionişti
Respiri şi slăbeşti! După sărbători cu mese pline, mulţi caută acum cele mai simple metode prin care să dea jos kilogramele în plus. Antrenorii de fitness şi nutriţioniştii dezvăluie un procedeu surprinzător de simplu.
"Când corpul este relaxat inspiri, în momentul când cobori în genuflexiune expiri. 3, 2, 1 și inspiri, expiri. Bravo! Inspiri, Expiri. Bravo!" Dieta cu aer te scapă de kilogramele nedorite dacă urmezi paşii pentru o respiraţie corectă şi o combini cu efort fizic.
Cum slăbeşti cu dieta cu aer
"Ajută respirația la slăbit, însă trebuie să facem exerciții și cu siguranță dacă avem o dietă, un plan alimentar foarte bun, vom ajunge la rezultatul dorit", spune Alexander Florescu, antrenor fitness.
Dacă respirațiile sunt superficiale, corpul nu se relaxează și nu se oxigenează bine. Deşi antrenorii susţin dieta cu respiraţie, unii se miră când aud de ea. Să slăbeşti fără regim alimentar pare imposibil pentru mulţi.
"Ciudat!", crede un tânăr. "Ar merge și o cură de slăbire, dar și chestia asta cu respirația habar n-am, n-am mai auzit de asta", spune un altul. "Când am timp fac yoga, exerciții de respirație, am casa plină de purificatoare, de lămpi de sare, sunt foarte atentă la calitatea aerului!", mărturiseşte o femeie.
Obezitatea, un pericol în România
România nu are un program naţional de combatere a obezităţii, deşi fenomenul este îngrijorător. Suntem pe primele locuri în Uniunea Europeană la acest capitol. Cel puţin doi din 10 români suferă de obezitate, iar numărul este în creştere. La copii este şi mai grav. Un sfert sunt supraponderali.
"Respiratul corect este cea mai bună metodă de a slăbi. Orice surplus caloric duce la îngrășat și atunci, dacă am face exerciţii de repiraţie și să avem grijă ca acele respirații să fie cât mai profunde și, implicit, puțin mai rare... Lucrul acesta se reflectă prin creșterea ratei metabolice bazale și evident ne ajută să slăbim", susţine Simona Cârniciu, medic nutriţionist.
Oricât de lăudată ar fi, nu îmbrăţişa nicio metodă de slăbit fără să ceri părerea unui medic nutriţionist.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰