"Eliberăm prezenta pentru a-i servi la a merge cu Capra". Trei tineri din Bacău au solicitat adeverinţă de la primărie pentru a putea merge la colindat
Trei tineri din Bacău au solicitat autorităţilor locale din comuna Coțofănești o adeverinţă prin care să poată demonstra oamenilor legii că au permisiunea de a merge "cu Capra" la colindat. în perioada anului nou.
Cei trei tineri din comuna Coțofănești, județul Bacău, au insistat la Primărie să le fie eliberată o „Adeverință”, prin care să ateste că sunt cetățeni onorabili, care n-au creat probleme în satul lor, practicanți ai datinilor de sărbători.
Primarul comunei, Viorel Olariu, a declarat pentru g4media că cei trei băieți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani sunt singurii care au cerut Adeverință, deși el le-a comunicat că nu ar trebui să aibă nevoie de o astfel de hârtie.
„Din comuna noastră se duc și 30 de Capre peste tot prin țară, cu trenul… și la București și peste tot, nimeni nu mi-a mai cerut până acum adeverință, doar băieții aceștia au insistat. Am zis să le dau, de ce să nu le dau, doar nu era să le îngrădim acest drept… Eu știu că ei nu au cazier, sunt în regulă băieții…”, a comentat Viorel Olariu.
Primarul comunei a mai spus că știe că în trecut poliţiştii obişnuiau să îi oprească pe colindători, să-i legitimeze, pentru ca în cazul în care se întâmpla vreun eveniment nefericit să aibă datele lor de identificare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰