Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Este un erou". Un cățeluș ale cărui lăbuțe din față au fost tăiate de traficanții de droguri, ar putea obține titlul de "animalul de companie al anului"

Victimă a violenței, un cățeluș ale cărui lăbuțe din față au fost tăiate, se află acum în cursa pentru titlul de "animalul de companie al anului", acordat de iubitorii de animale de companie din Statele Unite, relatează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres

de Redactia Observator

la 11.02.2023 , 14:06

Un cățeluș din Mexic, ale cărui lăbuțe din față au fost tăiate, ar putea obține titlul de de "animalul de companie al anului" Un cățeluș din Mexic, ale cărui lăbuțe din față au fost tăiate, ar putea obține titlul de de "animalul de companie al anului" - Facebook / MILAGROS CANINOS, AC

Aceasta este povestea lui Pay de Limon (Plăcintă cu lămâie), un cățeluș care, de-a lungul vieții a avut parte de multă suferință, fiind victima a narcotraficanţilor.  Patricia Ruiz i-a împărtășit povestea pentru a promova realizarea vieţii ei, refugiul "Milagros caninos" (miracole canine), din sudul capitalei Ciudad de Mexico.

Cu cele două proteze ale sale, Pay de Limon, este vedeta sanctuarului care găzduieşte în jur de 400 de câini şi 89 de pisici, situat lângă zona canalului Xochimilco din capitală.

Povestea lui Pay de Limon, cățelușul erou

Articolul continuă după reclamă

"Milagros caninos a primit un apel în urmă cu 14 ani în care cineva spunea că unui câine i s-au tăiat ambele labe din faţă", a spus Patricia Ruiz. Pay de Limon ar fi fost victima cartelului de droguri Zetas din statul Zacatecas. Câinele a beneficiat de proteze din piele fabricate în Statele Unite, în Virginia.

Pe acelaşi subiect

Cu blana sa albită de trecerea anilor, Pay de Limon este unul dintre favoriţii concursului "America's Favorite Pet".

"Este un erou! Viaţa lui este un exemplu de curaj. Cazul lui Pay de Limon i-a emoţionat pe mexicani, poate pentru că este o dovadă simplă, dură şi emoţionantă a cruzimii cartelurilor de droguri", scrie pe site-ul asociației.

Premiul constă în apariţia pe coperta revistei "Dogster Magazine" şi suma de 5.000 de dolari.

"Milagros caninos primeşte doar câini aflaţi în situaţii extreme. Câini cu cancer, fără picioare, orbi, surzi, arşi, torturaţi, paralizaţi, drogaţi, mutilaţi...tot ce sunt capabile fiinţele umane", a mai spus ea, adăugând că refugiul a primit în decurs de 18 ani între 3.000 şi 4.000 de câini.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » "Este un erou". Un cățeluș ale cărui lăbuțe din față au fost tăiate de traficanții de droguri, ar putea obține titlul de "animalul de companie al anului"