Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Frizerul de la Adăpostul de Noapte. În timpul liber, Mircea îi tunde pe oamenii nevoiaşi. "Ne ajută fiecare cum poate"

Un bărbat pasionat de frizerie ne dă o lecţie de umanitate. În vârstă de 39 de ani, bărbatul îşi petrece timpul liber alături de persoanele din Adăpostul de Noapte. Cu o foarfecă şi un pieptene, bărbatul aduce zâmbetul pe chipul persoanelor greu încercate. 

de Simona Vasiac

la 18.06.2021 , 18:15

De un an încoace, înarmat cu ustensile de frizerie, Mircea intră în Adăpostul de Noapte din Satu Mare pentru a-i tunde pe cei pentru care acest loc înseamnă acasă. Şi nu e prima dată când face ceva din suflet pentru oamenii fără adăpost. 

Mircea Iacob, frizer: De câte ori mergeam şi duceam gunoiul, de multe ori ştiam că acolo sunt oameni care nu au. De multe ori luam două-trei pâini cu mine. Până să arunc sacii de gunoi, ştiam că vin doi-trei-patru. Şi de multe ori le lăsam acolo că ştiam că va veni cineva.

Beneficiarii centrului îl răsplătesc de fiecare dată cu zâmbete şi mulţumiri. 

Vezi și

Robert: Sunt aici de un an de zile, un an şi din cauza pandemiei. Şi atunci a fost un lucru extraordinar. 

Pe acelaşi subiect

Anamaria: Este foarte frumos din partea lui. Foarte frumos. Ne ajută fiecare cum poate.

Bucurie pentru oamenii din Adăpostul de Noapte

După orele de muncă, Mircea îşi oferă benevol serviciile azilului de noapte. O face cu bucurie şi cu gândul că poate fi de folos unor oameni care au nevoie de un sprijin. La începutul pandemiei, centrul s-a închis, iar oamenii nu au mai avut voie să iasă. Ajutorul lui Mircea a însemnat atunci mult pentru oameni. O dovadă de umanitate şi altruism.

Nicolae Creţ, coordonator Adăpostul de Noapte Satu Mare: În ziua de astăzi cu atâtea probleme, cu atâtea nevoi, cu atâtea neajunsuri, mai sunt oameni care sunt deschişi.

Frizerul are de gând să rămână în continuare alături de beneficiarii Adăpostului de Noapte din Satu Mare şi după terminarea pandemiei. În momentul de faţă, în cadrul centrului locuiesc 35 de persoane care beneficiază de servicii de igienă, dar şi de hrană sau articole vestimentare.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Frizerul de la Adăpostul de Noapte. În timpul liber, Mircea îi tunde pe oamenii nevoiaşi. "Ne ajută fiecare cum poate"