Credeți că aveți ghinion? Relaxați-vă, se poate și mai rău! Iată lista CELOR MAI GHINIONIȘTI oameni de pe planetă. Un român e printre ei!
Cu toții am trecut prin momente în care am crezut că suntem urmăriți de ghinion. Însă sunt unii oameni cărora ghinionul le-a fost ca o umbră. Iată câțiva dintre cei care n-au avut ocazia de a face cunoștință cu norocul în viață.
Cu toții am trecut prin momente în care am crezut că suntem urmăriți de ghinion. Însă sunt unii oameni cărora ghinionul le-a fost ca o umbră. Iată câțiva dintre cei care n-au avut ocazia de a face cunoștință cu norocul în viață.
Roy Sullivan, polițist american, pare a fi un fel de rege al ghinioniștilor. A fost lovit de trăsnet de 7 ori, de-a lungul vieții. Probabilitatea ca așa ceva să se întâmple e de 1 la un SEPTILION, adică... un miliard de miliarde.
Violet Jessop, o asistentă medicală britanică, intră și ea în istorie pentru ghinionul de care a avut parte. A lucrat pe nava Olympic, care s-a scufundat. Apoi, a fost pe Titanic, care, de asemenea, a ajuns pe fundul Oceanului. Iar apoi s-a angajat pe vasul Britannic, care, culmea, în urma unei explozii, a avut aceeași soartă.
Erik Norrie are niște amintiri care pot fi subiect de film: a fost atacat de rechin, lovit de fulger şi muşcat de un şarpe cu clopoţei. Şansele ca un om să pățească așa ceva sunt de 1 la 11.5 milioane.
Costis Mitsotakis, locuitor al unui sătuc din Spania, are și el motive să se creadă ghinionist. Întreg satul a câștigat la loteria de Anul Nou, organizată în Spania, cu premiul fabulos de 740 de milioane de Euro. Costis a fost singurul care avea bilet necâștigător.
Americanca Melanie Martinez n-a avut nici ea noroc. A pierdut 4 case în uraganele care au lovit statul Louisiana. Cazul ei a devenit public și a primit o a cincea casă, din donații, după ce a apărut într-un show televizat. Însă și a cincea casă i-a fost distrusă, tot de un uragan.
În topul ghinioniștilor e și un român. Vlad Cazacu era fachir, iar torța i-a explodat în timp ce înghițea flăcări. Nimeni nu i-a sărit în ajutor, pentru că spectatorii aveau impresia că momentul face parte din show-ul bărbatului.
Dar mai sunt și întâmplări cu final fericit. Frane Selak era considerat ghinionistul Croației, pentru că a fost victima a șapte grave accidente, de-a lungul anilor. De fiecare dată, a fost serios rănit. După cele 7 accidente, omul a câștigat însă un pot serios, la loterie.