Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sarbatoarea de Halloween 2022. Semnificaţie, obiceiuri și idei de costume. Cum s-au "adaptat" românii acestei sărbători

În fiecare an, sărbătoarea de Halloween este celebrată pe data de 31 octombrie. Devenită în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute sărbători, inclusiv în România, Halloween înseamnă costume înfricoșătoare, machiaje spectaculoase, dar și preparate și băuturi special pregătite în acest sens. Mai jos puteţi afla despre istoria sărbătorii, dar și cele mai haioase curiozități, tradiții și obiceiuri de Halloween.

de Redactia Observator

la 24.10.2022 , 15:56

Halloween 2022 Halloween 2022 - Profimedia Images

Tradiția spune că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele, atât cele rele, cât și cele bune, traversează granița din lumea noastră și cea de dincolo. În ciuda celor spuse, sărbătoarea nu are deloc o semnificație mai puțin ortodoxă. S-a discutat faptul că originile sărbătorii se regăsesc într-un festival celt, cunoscut și sub denumirea de “Samhain”, festival care era organizat pe 31 octombrie. Scopul festivalului era de a strânge recolte, iar manifestările erau asemănătoare cu cele de acum: costume de Halloween, decorațiuni pentru casă, transformarea dovlecilor în felinare, dar și machiaje și celebrul “trick-or-treat” - primit dulciuri de la vecini.

Ce semnificaţie are sărbătoarea de Halloween

Sărbătoarea de Halloween este atribuită americanilor, chiar dacă originile ei sunt europene. Denumirea sărbătorii este prescurtarea de la “All-hallow-evening”, mai exact, ziua tuturor sfinților. În ciuda faptului că este o sărbătoare păgână, sărbătoarea a fost acceptată de biserica catolică și protestantă, pe motiv că, în aceste culte, ziua tuturor sfinților se sărbătorește pe 1 noiembrie. Pentru prima dată, cuvântul Halloween, a fost folosit în secolul al XVI-lea, în Scoția. Sărbătoarea este celebrată în mai multe țări, printre care: Irlanda, Statele Unite, Puerto Rico, Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă.

Articolul continuă după reclamă

Copiii îmbrăcați în costume de Halloween colindă din casă în casă strigând “ne dați sau nu ne dați”, “trick or treat”, iar la schimb ei primesc dulciuri. Tradiția își are originea în Evul Mediu, atunci când în ajunul sărbătorii tuturor sfinților, cei săraci mergeau din casă în casă pentru a primi mâncare. Petrecerile de Halloween au fost rapid împrumutate și de adolescenți, deoarece la început erau organizate doar pentru copii, iar acum sunt pentru toată lumea. Petrecerea este un prilej pentru a se aduna toți prietenii într-un singur loc și pentru a se bucura de rețete cu dovleac, dar și alte roade ale toamnei: nuci și fructe. Tradiția spune că de Halloween trebuie să ai dovleac sculptat așezat la geam pentru a ține la distanță spiritele rele. Nu doar dovlecii sunt în centrul atenției, ci și cele mai trăznite decorațiuni de Halloween. Casa și grădina trebuie să fie într-un decor uniform din pânze de păianjen, fantome, lumânări, etc.

Halloween-ul a devenit, în ultimii ani, o sărbătoare cunoscută în toată lumea pe care nu o celebrează doar americanii, ci și alte popoare printre care și noi, românii. Totuși această sărbătoare de Halloween a început să capete influențe diverse în funcție de cultură, cât și de dorința fiecăruia.

Cum se sărbătoreşte Halloween în România. Sfântul Andrei sau varianta românească de Halloween

Pregătirea pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, care poate fi considerată un Halloween autentic românesc, se face din 29 noiembrie când se practică o serie de ritualuri menite să țină la distanță strigoii și spiritele rele, creaturi și laitmotivuri care se întâlnesc și în tradiționalul Halloween american.

Noaptea din Ajunul Sfântului Andrei este considerată noaptea în care spiritele morților se întorc printre cei vii, sub formă de strigoi, ademenindu-i să iasă din case. De Halloweenul românesc, Ajunul Sfântului Andrei este considerat noaptea strigoilor. Potrivit obiceiurilor și tradițiilor populare, se practică o serie de ritualuri provenite din credințe și superstiții: se ung ușile şi ferestrele cu usturoi contra strigoilor.

Așadar, acesta sărbătoare este celebrată în mod diferit în toate colturile lumii, de la obiceiuri de costume, mânăaruri specifice și ritualuri interesante. De asemenea este o sărbătoare și pe placul copiilor, care merg din casă în casă să colinde, costumati în diferite personaje pentru a primi bomboane, ciocolată și fursecuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Inedit » Sarbatoarea de Halloween 2022. Semnificaţie, obiceiuri și idei de costume. Cum s-au "adaptat" românii acestei sărbători