Video Studio Ferentari, de pe stradă pe scenă. Tinerii din cartier, salvați prin teatru, îşi scriu singuri viitorul
Când vii pe lume într-un loc în care totul în jur e despre sărăcie, droguri şi criminalitate, şansele să reuşeşti în viaţă sunt mici, spre deloc. Doar dacă nu apare cineva şi îţi schimbă total şi perspectiva, şi destinul. Se întâmplă asta de câţiva ani, în Ferentari. Unul din cartierele Bucureştiului prin care nu ai vrea nici să treci, dar să locuieşti acolo. În momentul în care Ionuţ Oprea, actor de profesie, a ajuns prima dată în Ferentari a ştiut că aici va juca rolul vieţii sale. A deschis o şcoală de actorie şi a adunat de pe stradă toţi tinerii care experimentau deja şi consumul de droguri, şi alcool. Azi îi vedem pe scenă. Sunt dovada că România care are viitor.
"Aici în Ferentari există nişte zone, încă mai există nişte zone care par din altă lume. E şi cea pe care nu vrem să o vedem, dar şi cea pe care trebuie şi avem nevoie să o vedem" a explicat fondatorul Studio Ferentari, Ionuţ Oprea.
Pentru că şi aici este România. Un loc în care statul doar se preface că face şi în care toţi copiii vin pe lume cu un destin clar, să eşueze. Un cartier ca o junglă în care fiecare supravieţuieşte cum poate, făcând un slalom permanent printre violenţe grave, consum de droguri, prostituţie şi munţi de gunoi. Au fost ani în care nici poliţia nu putea intra aici.
"Înainte se intra numai cu jandarmii aici. Aruncau cu borcane de sus, cu mobilier, cu televizoare chiar. Era un fel de Texas City" a explicat un poliţist.
Puţini au avut curaj, în toţi aceşti ani, să intre aici şi să le arate copiilor că viaţa poate fi şi altfel pentru ei.
"Sunt copiii României. Şi aici sunt copiii României" a mai spus Ionuţ Oprea.
Cum au luat naştere Studiourile Ferentari
O spune omul care a decis să îi salveze cu orice preţ. E actor profesionist. Îl cheamă Ionuţ Oprea, dar copiii din Ferentari îi spun Domnu’. S-au întâlnit prima dată în 2012, atunci când Ionuţ a făcut o trupă de teatru în şcoala din cartier. A înţeles imediat că asta era, de fapt, misiunea lui. Şi cel mai important rol al vieţii sale.
Ionuţ Oprea: Înainte să avem spaţiul ăsta, eu m-am mutat aici în Ferentari într-o garsonieră şi tot ce se întâmpla aici se întâmpla la mine în garsonieră.
Reporter: Te-ai mutat într-o garsonieră aici special pentru asta?
Ionuţ Oprea: Da. Am reuşit să fac o trupă de teatru cu 8 copii, 4 fete şi 4 băieţi, toţi din ghetouri, şi aşa a pornit povestea noastră.
I-a spus simplu Studiourile Ferentari. Un spaţiu cu uşă mereu deschisă, în care e loc pentru toată lumea şi în care nimeni nu e judecat pentru ceea ce e.
"Am avut o perioadă în care am avut nişte probleme destul de mari cu consumul de droguri. A fost o perioadă undeva între vârsta de 16 şi 17 ani" a explicat Petre.
"Nu eram un băiat foarte cuminte, stăteam afară până la 4 dimineaţa cu băieţii, caterincă pe alee, eram puţin mai vagabond aşa, să spun" a explicat Antonio, zis şi "Belea".
"Aici m-am născut, aici am crescut, am cunoscut o lume goală, o lume închisă, nişte ură, nişte tristeţe, unele suferinţe" a punctat Vlad.
Fiecare actor vine la pachet cu propria poveste
Fiecare venea aici cu povestea lui. Drame despre care vorbeau aici pentru prima dată.
"Am lucrat cu un copil care se numeşte Claudiu Dumitrescu, noi îi zicem Dinţi. El a trăit tot în ghetouri şi acum câţiva ani făcea parte din prima noastră trupă de teatru, după care a scăpat în lumea reală din ghetou, adică a dat de nişte substanţe interzise, şi a intrat la puşcărie la Rahova pentru tentativă de omor. Eu am mers şi l-am mentorat acolo la închisoare, mergeam în fiecare săptămână, dau o dată sau de 2 ori pe săptămână, l-am rugat să scrie, să scrie orice i se întâmplă" a mai spus Ionuţ.
"Tot ce vedeam pe acolo sau tot ce îmi aduceam eu aminte, scriam, tot ce îmi trecea prin cap" a spus Claudiu Dumitrescu.
"Şi când a ieşit din închisoare l-am aşteptat cu un text care se numea Soare cu Dinţi" a mai spus Ionuţ.
"Prima oară pe scenă când am urcat cu Soare cu Dinţi am fost... tremuram" a explicat Claudiu.
"El practic şi-a citit povestea la o masă în faţa oamenilor ca pe o declaraţie" a mai spus Ionuţ Oprea.
Soare cu Dinţi, piesa jucată cu un nod în gât şi lacrimi în ochi
Soare cu Dinţi s-a jucat în săli de spectacol mari, în clase mici, în festivaluri. S-a jucat cu nod în gât şi lacrimi în ochi. În tot acest timp, Claudiu, zis Dinţi, devenea omul care nici n-a visat vreodată să fie. Azi are un loc de muncă stabil, are familia lui şi milioane de visuri.
"Este unul dintre cele mai mari miracole care s-au întâmplat aici la noi" a mai spus Ionuţ Oprea.
Cu fiecare spectacol care se pregăteşte aici, cu fiecare rol, se mai pregăteşte de fapt un miracol.
În piesa pentru care se repetă azi, Antonio are rol principal. Dar el visează mai degrabă la o carieră în muzică. Are deja trupa lui şi videoclip.
Petre e fotograful studioului. Fotograf profesionist. Locuieşte tot în Ferentari. Dar odată cu el pare că şi Ferentariul s-a schimbat.
"La doi paşi de aici, fix pe lângă blocuri în care erau, la colţul blocului, erau maldăre de seringi. Mergeam pe stradă şi călcam pe seringi" povestea Petre.
Un studio foto amenajat într-un colţ de baie
Petre locuieşte în garsoniera lui Ionuţ, acolo s-au ţinut primele repetiţii de teatru. Povestea merge, deci, mai departe. Într-un colţ din baie, Petre şi-a amenajat studioul foto. E colţul lui de lume, chiar în inima cartierului Ferentari.
"Mereu am vrut să simt că aparţin de ceva, că eu fac parte din locul ăsta. Eu nu am avut parte de chestia asta până să ajung aici. Să am parte de o vorbă bună sau de un zâmbet fără să vrea omul ceva înapoi la schimb şi asta ajută mult. Foarte mult" a mai povestit Petre.
Reporter: Tu realizezi că aici ai schimbat o lume?
Ionuţ Oprea: Nu ştiu, sunt cuvinte mari, eu mă cam feresc pentru că îmi e frică. E răspunderea prea mare. Da, e o povară prea mare. Pentru mine fiecare secundă în care un copil o petrece aici e o secundă în care nu o petrece altundeva. Nu o petrece pe străzi, acolo unde sunt foarte multe probleme şi cu substanţe interzise. Deja, de la o vârstă din ce în ce mai mică, tinerii sunt expuşi la nişte substanţe despre care nici nu putem să ne imaginăm ce fac. Noi am lucrat cu nişte copii care nu mai sunt oameni şi nu o să mai fie niciodată. Care, într-un an de zile, şi-au distrus orice şansă la o viaţă sănătoasă şi normală. Pentru totdeauna. Adică iremediabil. Şi asta se găseşte pe străzile din Ferentari, ca să ştie toată lumea.
A doua zi îi găsim la Teatrul de Operetă Ion Dacian. Se pregătesc, emoţionaţi, să urce pe o scenă mare, adevărată, în cadrul unui festival numit sugestiv Oamenii Dreptăţii.
"Sunt varză cu emoţiile. Stau bine, bine de tot. […] Noi ăştia, mai mari, suntem ok. În special domnul Belea e cel mai ok dintre noi toţi."
Ionuţ e acolo, lângă ei. Le dă curaj şi le spune, doar din priviri, ceea ce le-a spus de nenumărate ori în cuvinte - că sunt talentaţi, că sunt speciali, că sunt cei mai buni şi că merită să fie acolo unde sunt. Că nu trebuie să uite niciodată de unde au plecat şi să nu înceteze vreodată să-şi dorească să meargă mai departe. Pentru că lumea asta, puţin mai mare decât o scenă, este şi a lor.
Teatrul a fost pentru ei refugiu şi salvare. Speranţă şi putere. Încredere că viitorul poate fi bun şi pentru ei.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
