Video Un vasluian a chemat pompierii să-l dea jos din tei VIDEO
Un vasluian de 38 de ani a chemat pompierii să-l dea jos din tei, unde se urcase ca să culeagă câteva flori pentru ceai. Bărbatul a rămas blocat la aproximativ 12 metri înălțime și a cerut ajutor să coboare, când a simțit crengile de sub el cum încep să cedeze.
S-a întâmplat în localitatea Gara Banca din Vaslui. Bărbatul a fost coborât din tei de pompierii militari, cu o scară culisabilă.
"Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială şi un echipaj specializat pentru salvarea unei persoane blocate la înălţime, într-un arbore din localitatea Gara Banca. La sosirea echipajului de intervenţie, a fost găsită o persoană de sex bărbătesc blocată într-un tei, la o înălţime de aproximativ 12 metri. Folosind o scară culisabilă, pompierii militari au urcat la nivelul bărbatului blocat, l-au asigurat, după care l-au coborât în siguranţă", a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
ISU Vaslui, bărbatul s-a speriat după ce a simțit cum crengile de sub el începeau să cedeze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰