Video Analist, despre scandalul Kimberly Guilfoyle şi gazele americane: Ea nu este un operator diplomatic standard
Apar noi evoluţii în scandalul ambasadoarei americane în Grecia, care s-ar fi lăudat, potrivit Wall Street Journal, că Statele Unite ale Americii pot da jos şi guvernul elen la fel cum fac în România. USR a depus deja o plângere penală pentru trădare pe numele liderului PSD, Sorin Grindeanu, şi al preşedintelui AUR, George Simion, a cărui formaţiune politică a susţinut moţiunea de cenzură. Departamentul de Stat a refuzat să comenteze dezvăluirile jurnaliştilor americani, în timp ce ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, aflat într-o vizită la poligonul de instrucţie Babadag, a precizat că democraţia poate fi ... "complicată", fără să infirme sau să confirme dezvăluirile jurnaliştilor americani. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Aurelian Mohan, politolog, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noaptea.
Nici purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena nu a negat că dialogul, în forma relatată, a avut loc, dar spune că nu a fost vorba de o ameninţare. Atenţie, trebuie să înţelegem şi profilul Wall Street Journal: e una dintre cele mai respectate publicaţii din lume, aliniată cu republicanii, aripa conservatoare, cu un proces de verificare a surselor care nu lasă loc de îndoială pentru anchetele lor.
Acum, şi la vecinii bulgari e rumoare şi se întreabă dacă nu cumva aceleaşi presiuni i-au făcut pe liderii lor să cumpere gaze naturale lichefiate americane la suprapreţ. Una peste alta, compania de stat Romgaz susține că nimeni nu a presat-o să încheie vreun contract de achiziție sau vânzare gaze. La rândul său, Sebastian Burduja a confirmat informaţia şi a făcut precizări: "Suntem cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, în consecinţă chiar nu aveam de ce să le dăm bani americanilor pentru un produs identic, dar mult mai scump".
Între timp, atât Petrom, cât şi Romgaz anunţă că primele gaze din Neptun Deep vor veni în prima jumătate a anului viitor.
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Aurelian Mohan, politolog, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
- Domnule Mohan, aș porni chiar de la materialul pe care l-am văzut puțin mai devreme și ajungem imediat și la guvernul care stă sau nu stă să se formeze. Cum vine povestea asta cu ambasadoarea americană care, potrivit Wall Street Journal, ar fi dezvăluit că poate să facă orice în alte țări din regiune, să ducă la căderi de guverne, ca în România?
- Evident, având în vedere sursa care a dezvăluit această conversație, este un eveniment care stârnește un scandal și rumoare în societatea românească. Și ați văzut o situație complicată chiar la nivel regional. Am vorbit despre cum se raportează vecinii noștri de la sud de Dunăre în ceea ce privește anumite potențiale influențe ale americanilor. Din punctul meu de vedere, este o afirmație izolată.
Nu avem încă certitudinea că au existat presiuni consistente pentru a se genera o intervenție în cadrul sistemului politic românesc. Iar unul dintre argumente care ar trebui să ne pună puțin pe gânduri ar fi următorul. Dacă a existat o presiune pentru a fi demis Guvernul Bolojan, de ce nu a existat o presiune pentru a contura, într-un aliat strategic, cum este România pentru Statele Unite, o stabilitate politică? Din momentul în care reușești să desfaci ceva, ar trebui să ai puterea să și faci ceva, să și creezi un nou guvern, dacă există acel nivel de influență. Motiv pentru care mă face să văd această știre cu un grad ridicat de scepticism. Cu alte cuvinte, avându-l şi pe domnul Nicuşor Dan un suporter avid al relației transatlantice, nu văd de ce ar fi fost nevoie să nu se contureze o stabilitate politică.
- Adică spuneți că n-au existat, de la discuție la fapte e cale lungă, că ar putea să fi fost doar o lăudoroșenie, asta spuneți?
- Exact, pentru că dacă ar fi fost să fie o intervenție, eu estimez că, după cum au mai fost și alte intervenții de-a lungul istoriei, americanii de obicei au o abordare foarte disciplinată. Adică ar fi văzut și un end-game, cum se zice în teoria șahului, ar fi văzut și o rezolvare a unei potențiale crize pe care ei ar genera-o, să zicem. În momentul în care noi ne aflăm deja de patru luni într-un context în care nu avem guvern, faptul că România este destabilizată din punct de vedere politic nu ajută partenerul strategic american pe termen lung.
Chiar pentru a definitiva o serie de contracte cu caracter patrimonial, cu caracter economic. Prin urmare, consider această știre un pic lipsită de substanță. De ce? Pentru că există și o eroare de argumentare. Și anume, dacă două evenimente se succed, nu înseamnă că primul îl generează automat pe al doilea. Trebuie să vedem, să avem o evaluare mai pertinentă și mai obiectivă a situației.
- Acum, în general, știți că nu aduc elemente personale în analiză, dar aduc doar un element personal de jurnalism aici. Dacă există niște publicații de care nu mă îndoiesc vreodată, acestea sunt Wall Street Journal, New York Times și Washington Post, le știu de aproape, din interior, mai ales că am colaborat o bună perioadă cu Washington Post, procesul de verificare a surselor, pe cale de consecință nu pun la îndoială faptul că acea discuție a existat cu adevărat. Dacă ea a existat cu adevărat, ce spune asta despre regimul acesta secundar de influență al Administrației Trump în regiune? Pentru că nu e o poziție asumată oficial de Departamentul de Stat, dar vine așa pe căi semi-oficiale, parțiale, semi-ascunse.
- Tocmai că ați făcut o evaluare, înainte să intrăm în direct, a biografiei respectivei doamne ambasador. Identificăm că ea nu este un operator diplomatic standard, care se aliniază caracteristicilor unui diplomat, cum am văzut din partea partenerului strategic american din trecut, și are o serie de caracteristici specifice. Şi am văzut că operează atât ca operator politic, cât și ca operator economic.
Evident că există o serie de interese care trebuie promovate. Orice mare putere și le promovează. Şi România își promovează propriile interese prin diferite căi și ar trebui să o facă și mai bine la nivel regional. Contează însă dacă acea afirmație este dublată de o poziție oficială a statului american, care încă trebuie probată, asta vreau să zic. Da. Şi eu sunt mare fan al Wall Street Journal și îi lecturez articolele, dar, din nou, există un disconnect până putem să dovedim faptic că respectiva intervenție a avut loc.
Mai mult decât atât, doamna ambasadoare nu este singurul punct de contact pe care statul român îl are cu partenerul strategic. O astfel de negociere trebuie să fie multidimensională. Dacă noi ne raportăm doar la respectivul proiect, fără a-i spune partenerului strategic, "uite, noi nu putem, sau din motiv de sustenabilitate fiscal-financiară, nu ne dorim respectivul proiect", avem alte elemente cu care putem să negociem, alte investiții pe care ne dorim în România și, cumva, să contrabalansăm această ofertă. Mi se pare acest scandal un pic prea punctual și prea concentrat asupra unui singur element retoric și încă nu am văzut elemente faptice care să ne dea de gândit.
- Dar, apropo de ce spuneți, tocmai am avut, da, o deplasare a președintului Nicușor Dan la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, unde putea să vorbească și cu reprezentanții americani, dacă îi aranja cineva această agenda ceva mai consistent. Cum se suprapun? Cum se văd în paralel cele două tipuri de diplomație? Diplomația la masă, la restaurant, la cărciumă, ca să fiu mai popular, versus diplomația pe care a încercat sau n-a încercat sau i-a reușit sau nu i-a reușit lui Nicușor Dan la New York. Cum merg cele două?
- Din păcate avem un exemplu de diplomație realizată aproape perfect de către președintele Finlandei, Alexander Stubb, iar diplomația noastră se pare că este diplomație de nișă, diplomație cu resurse limitate, o diplomație cu ambiții limitate. Exact cum ziceam, având în vedere că a apărut acest scandal, dacă noi aveam o abordare puțin mai structurată la New York și la unele evenimente la care a participat domnul Nicușor Dan, am participat și eu și știu că a avut negocieri pe parte de investiții economice, nu știu exact conținutul lor, dar sunt sigur că pot să confirm că s-a întâlnit cu oameni importanți din partea partenerului strategic american, care ne pot ajuta cu investiții și ați văzut și ce a declarat domnul Alexandru Nazare, există discuții la nivel înalt, motiv pentru care consider că eforturile noastre sunt limitate și au fost limitate la New York.
Puteam mai mult, însă cumva această abordare se subscrie mandatului cu care a plecat de la începutul mandatului său prezidențial domnul Nicușor Dan. El a zis de la început, "nu suntem aici să reformăm, suntem aici să mergem pe o linie de continuitate, doar să facem mici schimbări" și, practic, prestația domnului Nicușor Dan de la UNGA, acel high level week, este cumva în siajul acestor ambiții inițiale.
Interviu acordat de Aurelian Mohan lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte
- Care sunt liniile roșii până la care poate să meargă un politician, un politician român, în această speță, în numele menținerii parteneriatului strategic?
- Depinde de la stat la stat. Aici trebuie conturată o viziune strategică a României la nivelul, atât la nivelul Guvernului, cât și la nivelul Administrației Prezidențiale. Aceste linii roșii variază în funcție de, și de domeniul pe care îl avem în discuție, și de dosarele care sunt evaluate la momentul respectiv.
- Atunci trebuie să vă întreb și mai concret, ca să mergem direct pe subiectul ăsta. Pentru că asta au susținut cei din PSD, pentru că erau la masa respectivă cu ambasadoarea Greciei, spuneau că nu trebuie să sabotăm parteneriatul strategic, că a fost cel mai anti-american guvern dintre toate guvernele, Guvernul Bolojan, și că orice merită pentru a menține acest parteneriat strategic. Acest "orice care merită pentru a menține parteneriatul strategic" înseamnă chiar și achiziții la prețuri mai mari decât cele la care am putea să producem de exemplu intern? Care sunt liniile roșii din acest punct de vedere? Ce putem da ca să menținem parteneriatul de securitate, dar astfel încât să nu afectăm interesul propriu național?
- În teoria alianțelor, există mai multe riscuri pe care un stat mic sau mijlociu, cum este România, le experimentează în momentul în care există, se conturează o coaliție, o alianță, cu un partener, cum este SUA, hegemon, care este patronul alianței. Practic, noi trebuie să dovedim partenerului strategic, care conduce alianța, care are mai multe resurse decât noi, că noi nu suntem ceea ce în engleză se numește un "free rider", adică că noi contribuim cu resurse care să sporească calitatea și siguranța acestei alianțe. Din punctul meu de vedere, până în momentul actual, România a depus toate diligențele pentru a demonstra partenerului strategic american că este un partener de încredere și prezența domnului Nicușor Dan la New York a avut chiar acest scop de a reașeza, de a reîmprospăta, de a reasigura partenerul nostru strategic că asta facem.
Aceste linii roșii depind de resursele pe care le avem la dispoziție. Într-un an în care avem deficit, cred că partenerul nostru strategic ar înțelege că anumite investiții sunt cumva nefezabile, dar acest nivel de înțelegere este direct proporțional cu nivelul și calitatea comunicării pe care Administrația Prezidențială și Guvernul României o are cu partenerul strategic. De asta zic, să nu ne raportăm la un singur operator politic, la doamna ambasadoare, sau operator diplomatic în cazul ăsta, în ceea ce privește elementul principal, ci să ne raportăm la întreaga suită de discuții pe care statul român le are cu partenerul strategic. Dar noi trebuie să trasăm clar aceste linii roșii, pe care partenerul trebuie să le înțeleagă. Adică trebuie să spunem - "nu ne ocupăm, nu considerăm că aceste contracte pe partea de livrare de gaze sunt sustenabile pentru România la momentul actual, dar avem alte proiecte pe care ne dorim să le implementăm" și dacă venim cu proiecte noi la masa negocierilor, partenerul american sunt absolut sigur că va fi flexibil.
- Dincolo de declarații pe Facebook și grăbite așa pe culoarele Parlamentului, care ar fi obligațiile oficialilor români implicați în acest scandal dezvăluit de Wall Street Journal în numele transparenței? Și, ca să închidă o dată pentru totdeauna povestea asta, ce ar trebui să facă în numele transparenței?
- Ideal ar fi ca ministrul de Externe român să aibă o discuție cu ambasadorul american și să ne reasigure, să reasigure electoratul român că nu au existat interferențe. De ce? Pentru că acest scandal riscă să degenereze, să escaladeze într-o spirală care cumva să destabilizeze alianța noastră cu partenerul strategic, element care nu ne-ar favoriza nici pe noi, nici pe americani, ci ar favoriza evident vecinul nostru de la est, și anume Rusia și actorii evident antidemocratici care operează în regiunea noastră. Motiv pentru care cred că primul lucru care trebuie făcut se află la îndemâna ministrului de Externe. Apoi, cei din Administraţia Prezidenţială, prin domnul Nicușor Dan, pot și ei să aducă o nouă dimensiune în acest scandal printr-o discuție cu omologii americani, pentru a avea siguranță.
- Cei care au fost la masă au avut o obligație? Cei care au fost în poza de la restaurant?
- Evident. Și ei, dacă cele două întâlniri sau aceste întâlniri sunt comitate cu respectivele încercări de a obține contracte de livrare de gaze. Dacă răspunsul este afirmativ, da, s-a discutat această speță, atunci, da, și ei sunt responsabili să aducă noi clarificări. Nu să vorbim despre Bigfoot, nu să vorbim despre elemente abstracte.
- Bun, haideți să vedem ce se întâmplă cu guvernul. Suntem pe ultima sută de metri. Toate declarațiile, inclusiv ale ministrilor propuși, converg în direcția că o să cam pice la votul de învestitură. Mai poate să primească PSD ceva în acest moment ca să-şi schimbe părerea? Să schimbe votul?
- Având în vedere declarațiile tranșante ale domnului Sorin Grindeanu de astăzi, sunt sceptic. Nu cred că există un mecanism sau un element de negociere care ar putea să-i convingă pe cei de la Partidul Social Democrat să voteze în masă acest guvern.
- Ce se va întâmpla după ce Guvernul Siegfried Mureşan cade? Ce căi se deschid pentru noi alianțe, noi negocieri, noi drumuri?
- Faptul că domnul Sorin Grindeanu a afirmat astăzi că el își dorește guvernarea, practic ne indică că domnul Nicușor Dan a transmis un semnal costisitor cu numirea domnului Siegfried Mureşan. Şi anume, el a forțat grupurile politice să voteze la vedere. Președintele României a transformat acel adagiu "partidele nu se pot înțelege", care este un adagiu difuz, într-un refuz nominal, consemnat. Adică, practic, s-a încercat din partea președinţiei, estimez eu, o atribuire a vinei către PSD și AUR. Motiv pentru care sunt sceptic că, dacă va fi o potențială numire Sorin Grindeanu, va exista o colaborare foarte strânsă cu partide ca PNL, USR și UDMR. Cred că se va încerca obținerea unei majorități cu PSD și AUR și e posibil să vedem un potențial prim-ministru în persoana domnului Sorin Grindeanu.
- Spuneți că a dat o lovitură PSD Nicușor Dan? Asta înseamnă că s-a stricat relația cu social-democrații? Sau, ca să întreb iarăși în limbajul acuzelor care au fost aduse președintelui până acum, s-a depesedanizat președintele României prin această nominalizare?
- Nu complet, dar așa o analizez eu în momentul acesta. De ce? Pentru că primele două desemnări se pot înscrie în ceea ce se numește activism prezidențial. L-am avut pe domnul Eugen Tomac, care s-a încercat a fi un actor, cum el a denumit, o parte a unui guvern tehnic care să genereze consens. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat, consensul nu s-a realizat.
A doua numire, în persoana domnului Veștea, era un politician din partea Partidului Național Liberal care era dizident, dacă e să analizăm situația ca atare, și anume un potențial candidat care era pe placul PSD. Primele două numiri, dacă e să le gândim așa, par să vrea din partea domnului Nicușor Dan să genereze un anumit consens. A treia desemnare pare să fie totuși contrar acestei strategii. De ce? Pentru că chiar domnul Nicușor Dan a recunoscut, după ce l-a nominalizat pe domnul Siegfried Mureşan, că nu există o majoritate clară. Și atunci, da, încercarea pare a fi de a, cumva, atribui vina acestei crize către Partidul Social Democrat, pentru că el, împreună cu AUR, o să fie cei care refuză nominal și în mod consemnat înființarea acestui nou guvern.
- PNL vorbește tot mai apăsat despre alegeri anticipate, de asemenea, și mai aduce un element în discuție. Unul dintre liderii PNL, spuneam mai devreme, a vorbit despre o posibilă sesizare la CCR pentru conflict de neconstituționalitate la adresa președintelui. Care-i miza acestei retorici a PNL?
- Cred că mai mult este un instrument de negociere. Nu consider că, la momentul actual, PNL are forța și capitalul politic pentru a ieși câstigător dintr-o posibilă implementare a unor alegeri anticipate. De ce? Pentru că, după cum am menționat în întâlnirile noastre anterioare, vorbim de un pluralism polarizat al sistemului politic românesc. Avem aceste partide suveraniste anti-sistem care atrag alegătorii dinspre centru. Practic, este o dinamică clasică a unui sistem supus tensiunii centrifuge.
Avem multe presiuni care tind să facă sistemul românesc să meargă către exterior, către extreme. Fapt pentru care, după cum am aţi văzut și din sondaje, PNL-ul nu stă foarte bine. Iar AUR-ul ar fi câștigătorul eminamente al unor alegeri anticipate. Motiv pentru care pare doar a fi un bluff din partea Partiului Național Liberal pentru a scoate celelalte partide, inclusiv PSD-ul, din această logică a dreptului de veto, "noi nu dorim să facem un guvern decât în logica noastră", și să aducă PSD-ul la masă pentru că și Partidul Social Democrat va avea un scor mic dacă el trebuie să participe la alegerile anticipate. Cu alte cuvinte, este o tehnică de a aduce cât mai multe partide la masa negocierilor.
