Video Analist politic, despre ce surprize ar putea apărea la alegerile pentru Primăria Capitalei
Lupta pentru Primăria Capitalei e deschisă oficial, cu primii candidaţi confirmaţi 100% de propriile partide. Să-i luăm pe rând. Daniel Băluţă, actualul edil al Sectorului 4, a fost aruncat în luptă de PSD. Gabriela Firea, mereu vehiculată pentru o nouă candidatură, nu doar că a ieşit din cărţile pentru alegeri, dar a făcut, sau a fost făcută să facă, un pas în spate şi de la şefia organizaţiei PSD, în favoarea noului candidat al partidului. Motivul oficial e că acesta are nevoie de toate instrumentele posibile pentru a nu deveni o victimă politică aşa cum Gabriela Firea susţine că i s-a întâmplat domniei sale. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Cristian Andrei, consultant politic.
Gabriela Firea, însă, n-a ezitat să accentueze, însă, că mai avea doi ani de mandat la şefia PSD Bucureşti. Gabriela Firea a primit drept premiu de consolare funcţia de vicepreşedintă regională pe Bucureşti-Ilfov şi, în paralel, îşi va continua cariera de europarlamentară. Liberalii intră în cursă pentru Primăria Capitalei cu Ciprian Ciucu, actualul edil al Sectorului 6. Acesta este cotat la doar câteva procente în urma lui Daniel Băluţă. Balanţa în partid în favoarea lui Ciprian Ciucu şi nu a interimarului Stelian Bujduveanu ar fi înclinat-o chiar premierul Ilie Bolojan. Sloganul lui Ciprian Ciucu - "Bucureştiul pus la punct".
Propunerea USR, unde n-a fost mare competiţie internă oricum, este Cătălin Drulă, care se prezintă drept un continuator al direcţiei trasate de preşedintele Nicuşor Dan pe vremea când conducea Bucureştiul. Cei doi s-au şi întâlnit la un moment dat, la Cotroceni, când începuseră discuţiile despre candidaţi, dar de atunci preşedintele n-a mai făcut afirmaţii categorice în favoarea sa şi a plutit în limitele evazive ale obligaţiilor prezidenţiale pe care le are.
Candidatul USR se dovedeşte foarte combativ şi deja l-a acuzat pe Daniel Băluţă că a dat şase milioane de euro pentru o fântână, în timp ce nu are bani pentru asfaltări. Asta, deşi, la nivel de coalitie, ştiţi, e gentleman agreement că nimeni nu atacă pe nimeni. Am mai trăit povestea şi la cuplul Ciucă-Ciolacu, iar până la urmă nu s-au putut abţine şi şi-au murdărit gulerele. Acum, Cătălin Drulă spune că nu sunt opinii, ci fapte. Liderul USR a mai afirmat că PSD şi PNL s-au aliat cu AUR, pentru a bloca referendumul iniţiat de şeful statului, la care 500.000 bucureşteni au spus "da", adică dacă ar trebui ca Primăria Generală să împartă banii la sectoare, prin aprobarea Consiliului General, fără autonomie absolută pe sectoare.
În fine, AUR - care şi-ar dori un personaj comun din partea Opoziţiei - şi-a acordat un răgaz de o săptămână pentru a se decide dacă o va susţine sau nu pe Anca Alexandrescu, realizatoarea de la postul de casă al lui George Simion şi Călin Georgescu.
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Cristian Andrei, consultant politic. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
- Pornesc de la alegerile din Capitală și încep cu desertul. Vă întreb unde este locul de surpriză, de lebădă neagră în alegerile astea? Pentru că avem deja trei candidați care se luptă cumva pe culoarul pentru prima poziție. Unde poate să apară surpriza?
- Pot fi două tipuri de surprize. În primul rând, nici unul dintre candidații intrați în cursă acum nu este favorit cert și nu are o tracțiune deosebită în rândul populației din București. Deci aici se pot întâmpla schimbări de clasament foarte rapide. A doua posibilitate însă este, tocmai pentru că acești candidati sunt destul de noi, nu sunt atât de cunoscuți, chiar dacă unii dintre ei sunt primari de sectoare, în zona neacoperită de ei, în zona de alegători, de bucureșteni care își doresc altceva. Își doresc figuri noi, își doresc fețe proaspete, își doresc o energie nouă, își doresc oameni care nu au atât de mult legătură cu partidele. Într-un fel este rețeta pe care am văzut-o tot anul trecut, și la locale, și la București, și la alegerile prezidențiale în două rânduri. Nu cred că vom putea să evităm acest lucru și deocamdată mi-e foarte greu să-i văd pe oricare dintre aceștia, mă refer la Ciucu, Băluţă sau Drulă, jucând figura omului nou sau a unei figuri diferite de clasa politică de până acum.
- Dar acest altceva la nivel de București, în ce măsură e echivalent cu altceva-ul care s-a văzut la nivel de România? Și acolo mă refer la figura nouă Călin Georgescu.
- Aici tot timpul vreau să fac această distinție și mă bucur că ați întrebat. România a ales altfel în primul rând prin Nicuşor Dan. Știu că lumea uită lucrurile acestea, dar el a fost un independent. Și da, în București, mai degrabă, genul acesta de ofertă electorală, să spunem, diferită de clasa politică, dar nu radical, nu extremist, ar putea fi luat în joc, în discuție. E greu de făcut astfel de comentarii. Noi, acum, vorbim doar principial, până când nu vedem lista de candidați. E foarte posibil să observăm că avem o cursă doar în trei sau patru. Deci până nu avem o listă clară, nu putem să dăm și nume.
- Dacă ne referim la mandatul de la Capitală al lui Nicuşor Dan, ca să nu ne ducem neapărat la prezidențiale, atunci Nicuşor Dan a avut totuși susținerea unui partid politic. A avut susținerea PNL. În ce măsură acest altceva va însemna că raliază în spatele său o coaliție mai mult sau mai puțin fățișă de partide?
- Anul trecut, Nicuşor Dan a candidat cu sprijinul USR și PMP, al unor partide mai micuțe. El a candidat cu sprijinul PNL în 2020, într-adevăr. Cred că având în vedere că aceste partide au deja candidați în cursă, dacă ar putea să fie o surpriză, ar putea să fie din partea unei personalități complet independente, evident, care nu are sprijinul acestor partide. În continuare, nu știm ce va face AUR. Este această discuție despre Anca Alexandrescu, dar, din nou, lucrurile sunt acolo destul de fluide. Se anunță și tot felul de alte nume. Am văzut că domnul Vlad Gheorghe vrea să intre în cursă. Știm că este doamna Ciceală, fostă candidată la Primăria Sectorului 3, dar, deocamdată, sunt mize mici acolo.
- Haideți să ne uităm atunci pe numele pe care le cunoaștem. Daniel Băluță. Profilul său cum se suprapune peste ceea ce au ales în mod tradițional bucureștenii, ca să ne referim iarăși la fapte?
- Domnul Băluță vine cu CV-ul de la Sectorul 4, cu siguranță, dar nici în cazul lui, nici în cazul domnului Ciucu, asta nu ar putea să fie suficient, exact pentru motivele pe care le-am spus mai devreme. Și, de asemenea, fiecare dintre ei și chiar și domnul Drulă va trebui să evite destul de mult propriul partid. Probabil că ei vor încerca să-și facă o campanie în care se vor prezenta exact cu aceste realizări personale și cam atât. Vor fugi de sigla politică, vor fugi de sigla de partid, pentru că orice asociere cu scandalurile acestei guvernări ar putea să îi scadă. Deci, au experiență cei doi primari, mă refer la domnul Băluță, de la sectorul 4, și la domnul Ciucu, au acest lucru cu care să se prezinte, dar nu este suficient. Nu este suficient și aș spune, și trebuie spus lucrul ăsta, ei nu sunt cunoscuți, în ciuda experienței lor, în tot Bucureștiul. Nu sunt cunoscuți de către toți bucureștenii. Și e un efort în sine să stea o lună de zile să convingă despre asta.
- Tot în PSD rămân și mă uit la mișcarea pe care a făcut-o doamna Firea astăzi. Ce înseamnă faptul că doamna Firea a anunțat că se retrage și din funcția de președinte al Organizației București? Ce înseamnă pentru cariera politică a doamnei Firea și pentru influența pe care domnia sa și aripa domniei sale o mai au în partid?
- Nu știu dacă și-a terminat cariera în întregime, mă refer la partea de București, dar cu siguranță este un capitol încheiat acum. Ea a ieșit din cărți. A pierdut alegerile acum un an de zile, în fața domnului Nicuşor Dan. Nu mai are cărți de jucat, deși a fost o persoană populară și care a încurcat un pic socotelile din PSD în privința nominalizării. Mă refer la nominalizarea de acum, din această perioadă. Probabil că va rămâne deocamdată un lider care activează de la distanță, de la Bruxelles, și atât.
- Iar pentru Sorin Grindeanu există vreun risc în momentul în care partidul va încerca să potențeze această candidatură a lui Daniel Băluță, iar Daniel Băluță se profilează ca o persoană importantă în Partidul Social Democrat?
- Oricare dintre acești candidați care ar câștiga, mă refer acum la domnul Băluță în PSD, domnul Ciucu, în interiorul PNL, sau domnul Drulă, în USR, vor crea un soi de probleme în viitor prin legitimarea pe care o au la vot în partidul respectiv. Da, domnul Băluță, m-ați întrebat de el, dacă ajunge primarul Bucureștiului, în timp va deveni un jucător important, un lider important cu anumite, să spunem, obiective de carieră și la conducerea partidului, dar nu imediat, evident. Probabil peste 3-4 ani.
- Și atunci mă întreb, au interesul să tragă liderii de partid pentru a susține cu adevărat acești candidați la Primăria Capitalei?
- Au interes pentru că este o foame de victorii la toate partidele. Toate vor să arate că această perioadă de criză cumva s-ar fi încheiat. Noi știm că nu s-a încheiat, noi știm că nemulțimirea, așa cum ați arătat și în studiul de mai devreme, este foarte ridicată în România și speră cumva să marcheze cu o victorie, să arate că partidul lor este legitimat în București, nu e așa, cel mai important fief. Dar, na, aici suntem.
- Știm că Bucureștiul e, în mod tradițional, câștigat de un candidat fie el independent, poate nu afiliat politic, dar cu viziune de dreapta. Acum avem, iată, în pole position, potrivit, vă rog să faceți imediat comentariul că vă văd sceptic, în pole position, un candidat al Partidului Social Democrat. Dacă facem aritmetica asta simplă și dăm la o parte unul dintre numele de pe dreapta, ar rezulta, închipuindu-ne că nu se redistribuie masiv voturile, că ar fi câștigat un candidat de pe dreapta. Avem, însă, la nivel de coaliție, această înțelegere că nimeni nu se va retrage în favoarea celuilalt, pentru că asta ar duce și la destrămarea guvernării împreună la nivel național. Ce căi de a ocoli, dacă se poate, dacă există, putem întâlni în cadrul acestei campanii electorale?
- Teoretic, există posibilitatea ca unul dintre candidații să zicem de dreapta, domnul Ciucu sau domnul Drulă, să se retragă în favoarea celuilalt, dar jocul a ajuns destul de departe în acest moment. Este foarte greu pentru PNL sau USR să spună - "gata, ies din cursa aceasta". Mai degrabă, ce s-ar putea întâmpla va fi ca pe finalul campaniei, când oamenii se vor familiariza un pic cu acești candidati, să spună - "ok, hai să vedem care are mai multe șanse și să înclinăm balanţa în mod natural către unul dintre cei doi". Eu, însă, vreau să sublinez și îmi pare bine că ați început cu discuția despre surprize, că nu cred că vor funcționa lucrurile atât de ușor de data aceasta pentru că există supărarea asta mare în societate și cred că oamenii vor aștepta aproape până în ultimul moment să vadă, să se convingă dacă totuși nu au altceva, o altă variantă de votat. Nu cred că discuția asta despre stânga-dreapta, despre PSD, anti-PSD, va mai funcționa așa mecanic, ca o matematică sau ca o algebră de-asta perfectă. Și, într-adevăr, trebuie să ne uităm și să așteptăm și surprize. Sau schimbări, dacă v-am zis, cel puțin, dacă nu surprize din partea unor candidați independenți, mișcări de ultimul moment în care oamenii se răzgândesc în ultimul moment în cabina de vot.
- Să nu îl ignorăm pe Cătălin Drulă, cel de-al treilea candidat sigur. Strategia sa electorală pare în acest moment a fi de a se revendica cât mai mult drept urmașul, continuatorul lui Nicușor Dan. În ce măsură poate să funcționeze transferul ăsta de imagine?
- Domnul Drulă, ca și ceilalți, este un candidat de nișă. Niciunul dintre cei trei nu reușește să facă, să spunem așa, o coaliție mai largă de votanți, cum a reușit Nicușor Dan. Asta este evident. Totuși, Cătălin Drulă pleacă cu un bazin important de susținere din partea votanților USR, care nu sunt deloc puțini. Probabil sunt peste 20% și în acest moment, poate chiar mai mult. Întrebarea este dacă domnul Drulă va reuși să mobilizeze tot electoratul USR. Nu neapărat să aducă din alte părți, să convingă, nu știu, alegători PNL sau alegătorii foști PMP și așa mai departe. Nu cred, personal, într-un transfer mecanic de voturi. Nu cred că au capacitatea. Nu sunt genul de lideri care să unească așa oameni din toate zonele societății bucureșteane.
- Și, ca să încheiem așa, simetric, dacă tot am vorbit de surprize și vorbiți de acest posibil candidat cu aparență independentă, care poate să apară pe firmament. Vă mai amintiți cu siguranță clipa în care căutam candidat comun la Alianță și l-am găsit pe domnul Cârstoiu în cele din urmă. N-a fost un succes. Care ar fi însă candidatul, profilul candidatului independent care ar putea să cucerească Bucureștiul din punctul dumneavoastră de vedere și pe ce strategie ar trebui să mizeze?
- Fac doar un mic comentariu aici. Și unul dintre cei trei despre care am vorbit ar putea, în teorie, să se prezinte drept altfel. Dar ar trebui să se investească foarte mult într-un comportament inedit, în mesaje inedite, în teme noi. Deci, în teorie, ar putea fi și unul din cei trei.
- Dacă e unul dintre cei trei, asta înseamnă că o să facem un joc din ăsta de-a ipocrizia și două partide măcar îl susțin din spate, dar pe față nu recunoaște niciunul?
- Nu, cred că mergem un pic prea departe. Eu mă refeream la ceva un pic mai aspirațional, mă refeream la ceva, la un comportament nou sau mai curajos din partea unor lideri politici care totuși sunt destul de tineri în încercarea de a fi altfel decât au fost politicienii români și în guvernare și la București. Cât privește un alt candidat independent, cu siguranță ar trebui să vină cu niște teme proaspete, noi pentru acest oraș. Nu mă întrebați care sunt, pentru că asta este treaba liderilor să o facă, a candidaților. Pur și simplu e vorba de un comportament diferit, e vorba de subiecte noi, e vorba de a lua în serios faptul că București este un oraș cu totul diferit de acum 10 ani, este foarte polarizat. Lucrurile acestea nu sunt abordate, din păcate, de candidații mainstream. Ei uită că Bucureștiul este în momentul de față un oraș extrem de divers și în același timp foarte polarizat și cred că o voce care se va ridica în acest sens, într-un alt candidat independent, și va da mesaje către zona aceasta de oameni, cumva mai lăsați în urmă de dezvoltarea foarte rapidă a Bucureștiului, ar putea să aibă succes.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰