Antena Meniu Search
x

Video Cine este Claudia Vasile, noua actriţă din Adela. Joacă în serial alături de Vlad Gherman şi Oana Moşneagu

Echipa serialului Adela s-a îmbogăţit cu încă o actriţă. Claudia Vasile se alătură distribuţiei şi intră în pielea personajului Raluca Iftime, fiica senatorului Alexandru Iftime, care a apărut în ultimele episoade ale sezonului trecut. Raluca a trecut prin multe, însă o nouă relaţie îi poate schimba viaţa în bine.

de Redactia Observator

la 03.02.2022, 13:11

Vezi și

Trei actori din serialul Adela au sosit în platoul Observator. Este vorba despre Oana Moşneagu, Claudia Vasile şi Vlad Gherman.

Cine este Claudia Vasile, noua actriţă din Adela

Claudia Vasile: Am început cu dansul de foarte mică. Prin clasa a şaptea am scris prima piesă de tatru, poezii. Am făcut balet, dans sportiv, după care am descoperit actoria şi iată-mă aici. Am avut un drum mai anevoios. Iau cursuri de canto, urmează să-mi dezvolt şi această latură. Poate voi cânta într-un musical. Sunt studentă la master, la actorie. Am fost invitată la casting şi m-am dus foarte deschisă, acolo am dat peste colegul meu, Vlad Gherman. Mereu îl laud, dar adevărul este că şi înainte de proba filmată, şi în timpul ei, era foarte implicat. (...) Raluca (n.r. personajul din serial) a avut o viaţă foarte tristă, încă de mică. Şi în sfârşit poate se va simţi în siguranţă în braţele cuiva. 

Vlad Gherman a lansat o nouă piesă

Pe acelaşi subiect

Vlad Gherman: Am scris versurile melodiei "Fără tine", pot spune că e un soi de poezie. A fost primită foarte bine, are în mai puţin de 5 zile peste jumătate de milion de vizualizări pe canalul meu de YouTube. Atât melodia, cât şi videoclipul, au prins foarte mult pentru că sunt pline de metafore. Piesa, într-adevăr, este scrisă despre colega Oana. (...) Suntem împreună şi am anunţat odată cu lansarea videoclipului.

Vlad Gherman şi Oana Moşneagu formează un cuplu

Oana Moşneagu: Când am auzit pentru prima dată melodia m-am simţit foarte flatată. Nu în fiecare zi se întâmplă ca cineva să-ţi scrie o melodie sau să creeze o melodie despre tine. M-am emoţionat foarte tare. 

Interviul poate fi urmărit integral în materialul VIDEO de mai sus.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Invitatii Observator 12-14 » Cine este Claudia Vasile, noua actriţă din Adela. Joacă în serial alături de Vlad Gherman şi Oana Moşneagu