Antena Meniu Search
x

Video Interviu exclusiv cu actorii Jaime Lorente, Esther Acebo şi Belen Cuesta din Casa de Papel: Acest sezon o să fie peste aşteptările tuturor

Cineastul Cătălin Anchidin a vorbit în exclusivitate cu o parte dintre actorii celui mai îndrăgit serial spaniol, Casa de Papel ("Fabrica de Bani"). Vedeţi un material special cu Jaime Lorente, Esther Acebo şi Belén Cuesta azi la Observator 12-14.

de Redactia Observator

la 07.09.2021, 12:31

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Cătălin Anchidim: Prima mea întrebare este pentru Belén. Spune-mi ce a însemnat Casa de Papel pentru tine atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere personal?

Belén Cuesta  - Julia: În primul rând a fost foarte important pentru mine deoarece intram într-un serial care era îndrăgit de toată lumea, la nivel mondial. La început mă simţeam puţin ciudat să fiu eu „cea nouă”. La nivel personal, de asemenea  a fost încântător pentru că am dat peste oameni care erau deja vedete la nivel mondial, dar care m-au ajutat extrem de mult încă din primul moment. Sunt nişte colegi absolut excepţionali! La nivel profesional a fost ca o provocare pentru mine, am făcut lucruri total diferite faţă de ceea ce făcusem până acum, să joc acţiune şi am învăţat mult. Am terminat foarte obosită, însă am învăţat foarte multe lucruri. 

Cătălin Anchidim: Şi tot pentru tine Elena, ştiu că ai lucrat cu români ... Poţi să ne spui câteva cuvinte în limba română?

Belén Cuesta  - Julia: Nu îmi aduc aminte nimic acum. Îmi pare rău! Vreau să merg în Transilvania, la festival, anul acesta nu am putut să ajung. A fost nemaipomenit să joc cu Tudor, care a fost regizorul şi este foarte drăguţ. A fost o experienţă tare drăguţă. 

Pe acelaşi subiect

Cătălin Anchidim: Şi acum o întrebare pentru Esther. Ce ai învăţat de la personajul tău?

Esther Acebo – Monica: Personajul meu m-a ajutat să învăţ multe lucruri pe măsură ce filmările avansau. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat este că trebuie să îndrăzneşti, să fii curajos şi când vrei să faci ceva, să o faci! Asta nu înseamnă că o să fie totul minunat în viaţă, ca în filmele cu final fericit, dar important e că avansezi, că faci schimbări benefice pentru tine şi nu te laşi condusă de frică. 

Cătălin Anchidim: Denver, dacă ai putea să schimbi un lucru la personajul tău, care ar fi acela?

Jaime Lorente - Denver: Să schimb ceva? Mi-ar plăcea să îi gestionez mai bine emoţiile, dar totodată cred că ăsta e farmecul personajului. Fără asta personajul nici nu ar avea acea scânteie, nici nu ar provoca ceea ce provoacă. Dar ca el să fie mai fericit, l-aş inivita să meargă la psiholog. 

Cătălin Anchidim: Acum, pentru toţi trei. Numiţi trei lucruri pe care le ştiţi despre România!

Esther Acebo – Monica: Ştiu că vă uitaţi la multe seriale în spaniolă pentru că am cunoscut două fete în Londra, care studiau engleză şi dintr-o dată au început să vorbească cu mine în spaniolă şi nu înţelegeam de ce. Şi mi-au spus că pentru voi este foarte uşor să învăţaţi spaniolă pentru că vă uitaţi la multe seriale în limba spaniolă. Nu ştiu dacă e aşa, dar ele aşa mi-au spus. Vorbeau foarte bine spaniolă şi nu fuseseră niciodată în Spania. 

Belén Cuesta  - Julia: Că aveţi un Festival de Film în Transilvania care e foarte important şi foarte frumos.

Jaime Lorente – Denver: Eu nu am nici o idee, dar trebuie să descopăr. Trebuie să vin în vizită. Şi la următorul interviu îţi spun 20. 

Cătălin Anchidim: La ce trebuie să se aştepte fanii de la ultimul sezon?

Jaime Lorente – Denver: Să aştepte la ceva ce nu credeau vreodată că o să se întâmple. Sper să fie de-a dreptul surprinzător, sper ca sezonul acesta să fie peste aşteptările tuturor. 

Cătălin Anchidim: Puteţi să le transmiteţi un mesaj fanilor români, telespectatorilor Observator – Antena 1?

Belén Cuesta  - Julia: Publicului care urmăreşte Antena 1 şi Observator şi întregii Românii, vă mulţumim pentru că sunteţi alături de noi. Pupici! Ne vedem în România!

Jaime Lorente - Denver:  Sper să vă bucuraţi mult de acest ultim sezon!

Esther Acebo – Monica:  Vă mulţumim frumos! Să vă bucuraţi de serial!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Invitatii Observator 12-14 » Interviu exclusiv cu actorii Jaime Lorente, Esther Acebo şi Belen Cuesta din Casa de Papel: Acest sezon o să fie peste aşteptările tuturor