Video Interviu exclusiv cu actorii Pedro Alonso, Patrick Criado şi Luka Peros din Casa de Papel: "Pregătiţi-vă pentru un roller coaster plin de emoţii în ultimul sezon"
Cineastul Cătălin Anchidin a vorbit în exclusivitate cu trei dintre actorii celui mai îndrăgit serial spaniol, Casa de Papel ("Fabrica de Bani"), care are premiera sezonului 5 astăzi.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Cătălin Anchidim: Pedro, Casa del Papel a fost încă de la început un adevărat fenomen. Aş vrea să îmi spui cum a fost pentru tine să joci acest personaj la începutul sezonului 1 şi cum este să joci acum, după 5 ani?
Pedro Alonso - Berlin: Ce întrebare interesantă. În mod curios, am avut o conexiune foarte puternică şi intituitivă cu personajul meu, având în vedere că vorbim de un personaj atât de extrem. Intuiţia mea în ceea ce priveşte personajul m-a ajutat încă de la început. Apoi s-au întâmplat tot felul de lucruri de-a lungul serialului, printre care şi unul foarte important, faptul că personajul meu murea în cel de-al doilea sezon. Şi astfel, am început să aflăm lucruri noi despre personaj, pe care nici măcar eu nu le cunoşteam sau nu le anticipam. A fost ca şi cum am descoperit faţa vizibilă a lunii, partea întunecată, apoi apare cea de-a două faţă a lunii, mult mai luminoasă. Eu cred ca la finalul serialulul fanii vor putea înţelege cum este de fapt galaxia lui Berlin. Această experienţă este greu de sintetizat în puţine cuvinte, a fost o călătorie foarte importantă pentru povestea vieţii mele.
Cătălin Anchidim: Vorbind despre personaje Pedro, nu crezi că Bucureşti ar fi fost un nume mai potrivit decât Berlin?
Pedro Alonso - Berlin: Nu ştiu dacă se poate traduce asta, dar au fost zile în care mă simţeam foarte „bucharestico”. Dar o să îţi dau mai multe explicaţii despre data viitoare când o să mai discutăm.
- Netflix anunţă că filmările sezonului 5 din "La Casa de Papel'' s-au încheiat: "Ceea ce a început cu un jaf se...
- Netflix a lansat trailerul oficial pentru documentarul "Schumacher". Portret intim, al marelui campion al Formulei 1
- "Lucifer", sezonul 6. Netflix a anunţat data lansării ultimului sezon al serialului
Cătălin Anchidim: Patrick, eşti cel mai nou membru din echipa Casa de Papel, ne poţi spune mai multe despre personajul tău?
Patrick Criado – Rafael: Numele lui este Rafael, este un tip foarte inteligent şi conştiincios, are un master în informatică. Este un tip care are probleme de socializare, nu ştie cum să interacţioneze cu oamenii atunci când se află în societate. Relaţia cu tatăl său a fost tot timpul una problematică, distantă. De-a lungul sezonului se vor descoperi tot felul de lucruri interesante. Întâlnirea dintre el şi tatăl său va trezi ambiţii şi sentimente noi pentru el.
Cătălin Anchidim: Şi acum, o întrebare pentru Luca. La ce ar trebui să ne aşteptăm de la sezonul final?
Luka Peroš – Marsilia: La haos, explozie, dragoste, durere, lacrimi, fericire, senzualitate, sensibilitate, toată paleta de astfel de emoţii pe care deja le-am văzut şi în sezoanele trecute. În momentul în care termini un episod, vrei neapărat să îl vezi şi pe următorul, indiferent că este 3 dimineaţa. Ai ochii cât cepele, dar ştii că vrei să vezi mai mult. Am făcut-o din nou!
Cătălin Anchidim: Şi acum pentru toţi 3. Spuneţi-mi trei lucruri pe care le ştiţi despre România!
Pedro Alonso - Berlin: Ceauşescu şi senzualitate. Iar iubita mea are o soră în România.
Patrick Criado – Rafael: Că Bucureşti este capitala.
Luka Peroš – Marsilia: Stră-străbunicul meu a fost român, dintr-o localitate situată în apropiere de Timişoara. Deci, prin venele mele curge şi sânge transilvănean. Aşadar, fiţi atenţi!
Cătălin Anchidim: Puteţi să le transmiteţi un mesaj fanilor voştri care umăresc Observator – Antena 1?
Pedro Alonso – Berlin: Vă rugăm să nu vă uitaţi la ultimul sezon din La Casa de Papel pentru că este foarte periculos pentru siguranţa voastră. Vă rog să nu vă uitaţi!
Luka Peroš – Marsilia: Dragă România, îţi mulţumim pentru că urmăreşti Casa de Papel. Suntem fericiţi pentru că sunteţi fani înfocaţi ai serialului şi ne vedem vineri. Pregăteşte-te pentru un roller coaster plin de emoţii. Te iubim!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰