Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iancu Guda, despre cum să faci investiții riscante, dar cu potențial: "Niciodată banii la saltea"

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne prezintă, astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar,  cum se fac investițiile alternative, un pic mai riscante, dar cu cap.

de Iancu Guda

la 06.09.2025 , 13:30

Dacă noi economisim de la primul job și punem pe termen lung, lunar, diversificat, în piața de capital, banii să lucreze pentru noi, atunci o să ajungem la 45 de ani să stăm într-o casă care nu ar trebui să depășească o treime din avuția noastră. Dacă ne grăbim la primul job sau până în 30 de ani să luăm un credit foarte mare pentru un apartament de 3 camere, de exemplu, dar nu avem nevoie, că nu avem nici familie, nici copii, dar vrem să fie ceva foarte central, spațios și o mașină modernă, nu prea e bine pentru că ne-am îndatorat și nu mai avem bani să facem economii și automat nu prosperăm. 

60% acțiuni și obligațiuni şi 10% (să fie 5% cash), adică depozite, niciodată banii la saltea, și 5% investiții speculative.

Ce înseamnă aceste investiții alternative, speculative

Articolul continuă după reclamă

Aur - Nu trebuie să deții lingouri sau monede de aur ca să investești în aur. De preferat să investiţi în mine de aur, care atunci când crește prețul la aur, profitul lor crește mai repede, pentru că nu le cresc salariile și costurile de exploatare, dar prețul aurului crește și atunci tu ai o creștere a cifrei de afaceri cu mine de aur mai repede decât creșterea costurilor. Și decât să crească prețul la aur cu 20% și să mă bucur, mai bine investesc într-o mină de aur, o companie sau mai multe companii printr-un indice și profitul lor le crește cu 40% și fără să fac nimic, fără să-mi fie frică că am monede de aur în casă și vin hoții și mă fură. 

Deci produse de lux, criptomonede și NFT-uri, speculă valutară sau companii private nelistate la bursă, toate acestea sunt mai riscante.

Aflaţi mai multe din materialul video de mai sus. 

Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » IQ Financiar » Iancu Guda, despre cum să faci investiții riscante, dar cu potențial: "Niciodată banii la saltea"