Bărbatul care a violat o tânără în Sectorul 2, arestat preventiv. Purta mănuşi în momentul atacului
Bărbatul care a violat o tânără în Sectorul 2 al Capitalei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La momentul atacului, individul avea asupra sa mănuşi chirurgicale şi avea un cuţit de 38 de centimetri. Agresorul era recidivist, fusese condamnat în trecut la 2 ani cu suspendare pentru furt.
Incidentul a avut loc sâmbătă, când bărbatul ar fi amenințat-o pe femeie cu un cuțit și ar fi agresat-o sexual într-o parcare din Sectorul 2 al Capitalei.
Filmul incidentului din Sectorul 2
Potrivit unui comunicat transmis luni, 6 iulie 2026, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 4 iulie, în intervalul 00:55–01:05.
Anchetatorii susțin că femeia ieșise din bloc și se îndrepta către un magazin non-stop, moment în care ar fi fost surprinsă din spate de inculpatul D.V.I. Acesta ar fi purtat mănuși chirurgicale și ar fi avut asupra sa un cuțit cu lungimea totală de 38 de centimetri, dintre care lama măsura 23 de centimetri.
Conform procurorilor, bărbatul i-ar fi acoperit victimei gura, i-ar fi pus cuțitul la gât și ar fi obligat-o să se deplaseze într-o parcare din apropiere. Acolo, sub amenințarea armei, ar fi agresat-o sexual.
Pentru a reuși să scape, femeia i-ar fi propus bărbatului să meargă la domiciliul său. În timpul deplasării, suspectul ar fi continuat să o amenințe cu cuțitul și să o țină strâns de mână.
Ajunși în fața blocului, femeia ar fi profitat de un moment de neatenție și ar fi reușit să intre în scară și să blocheze ușa de acces. Ulterior, aceasta a apelat serviciul de urgență 112.
Un echipaj de poliție l-a identificat la scurt timp pe bărbat, pe baza semnalmentelor oferite de victimă. Potrivit anchetatorilor, acesta se deplasa pe stradă și avea asupra sa cuțitul care ar fi fost folosit în timpul faptelor.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 4 iulie, iar o zi mai târziu Judecătoria Sectorului 2 a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
