Observator » Justiţie » Cristina Chiriac, propusă la șefia Parchetului ÎCCJ, explică milionul de euro din declarația de avere

Cristina Chiriac, propusă la șefia Parchetului ÎCCJ, explică milionul de euro din declarația de avere

Cristina Chiriac, propusă la șefia Parchetului ÎCCJ, explică milionul de euro din declarația de avere Procurorul Cristina Chiriac. 23 februarie 2026 - Facebook/Ministerul Justiţiei
Daniela Ciucă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 12.03.2026, 14:06 | Modificat la 12.03.2026, 14:11

Cristina Chiriac, propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror general, a afirmat că nu are un milion de euro, aşa cum reiese din declaraţia de avere. Ea susţine că este vorba de o eroare materială la completarea documentului şi a explicat că declaraţia ei de avere poate fi comparată cu cea a soţului său, care este titularul de cont. Chiriac a mai declarat că a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate să facă modificările necesare, scrie News.ro.

Cristina Chiriac a fost întrebată, joi, în cadrul interviului susţinut în faţa Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, de unde are un milion de euro în conturi, aşa cum apare în declaraţia ei de avere, sumă despre care reprezentatul CSM a precizat că nu ar avea o justificare certă din veniturile pe care le-a obţinut.

"A fost doar o eroare materială în redactarea declaraţiei de avere pe anul 2024. În sensul că platforma ANI nu recunoaşte virgula, am pus virgula, nu a recunoscut virgula, recunoaşte doar punctul. Dar această declaraţie de avere poate fi foarte uşor verificată prin compararea cu declaraţia de avere a soţului meu, titularul de cont este soţul şi poate fi verificată şi cu extrasul de cont care exista la momentul în care am completat declaraţia de avere", a afirmat Cristina Chiriac.

Ea a adăugat că a cerut ANI să facă modificările necesare. 

Articolul continuă după reclamă

"Am solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate, am trimis dovezile şi am solicitat să opereze modificările necesare. Nu ştiu dacă m-am încadrat în termenul de rectificare, dar măcar să aibă în vedere acest aspect", a declarat Cristina Chiriac.