Video Fraudă de 6 milioane de euro într-un dosar de vânzare de imobile din Bucureşti. Printre păgubiţi se numără şi Mitică Dragomir, fostul şef LPF
Fraudă de milioane de euro cu tranzacţii imobiliare în Bucureşti. 18 indivizi sunt acuzaţi că s-au făcut proprietari pe 30 de ani, în mod fradulos, pe mai multe terenuri ale Primăriei Capitalei. Suspecţii au ajuns la audieri în urma a zeci de percheziţii.
Percheziţiile au început de dimineaţă, de la prima oră, în mai multe locaţii din Bucureşti, dar şi din Ilfov. Vorbim despre acuzaţii de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, dar şi fals în declaraţii. Mai multe clanuri ar fi în spatele acestor escrocherii cu terenuri. Nu mai puţin de 28 de terenuri şi de imobile ar fi fost vândute fără că ca cei care le-au vândut să aibă acest drept, fiind în realitate în patrimoniul Primăriei Capitalei.
Potrivit probatoriului, autorii falsificau hotărâri judecătoreşti din care reieşea că deţin aceste proprietăţi şi apoi le vindeau mai departe. Printre păgubiţi se numără şi Mitică Dragomir, fostul şef la Ligii Profesioniste de Fotbal. Suspecţii au fost aduşi la declaraţii la Direcţia de Investigaţii a Criminalităţii Economice şi urmează să fie audiaţi de procurori.
IGPR: 35 de percheziţii într-un dosar de vânzare de imobile cu un prejudiciu de 6 milioane de euro
Poliţiştii efectuează, miercuri, 35 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii. "Începând cu anul 2018, în municipiul Bucureşti, mai multe persoane ar fi efectuat tranzacţii succesive de vânzare - cumpărare pentru imobile - terenuri aflate în patrimoniul unei instituţii publice, prin utilizarea unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, faptul că 'proprietarii' iniţiali ar fi dobândit imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit unor surse judiciare, prin aceste operaţiuni, Primăria Municipiului Bucureşti a fost prejudiciată cu circa 6.000.000 de euro. Imobilele astfel intabulate ar fi fost vândute către persoane interpuse şi, ulterior, în unele cazuri, revândute către persoanele care se ocupau de falsificarea actelor, iar, în alte cazuri, către cumpărători de bună credinţă, care ar fi achitat sume consistente de bani, chiar dacă terenurile tranzacţionate se cuvin de drept statului român. Prin activitatea infracţională desfăşurată, persoanele cercetate ar fi obţinut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.
"La sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor fi aduse 24 de persoane (18 persoane bănuite), în vederea realizării activităţilor specifice de urmărire penală şi pentru dispunerea de măsuri corespunzătoare", a precizat IGPR. În cadrul activităţilor desfăşurate se urmăreşte şi descoperirea de bunuri, în vederea luării măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰