Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ÎCCJ redeschide procesul împotriva Ioanei Băsescu și Elenei Udrea, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. A admis cererea DNA de recurs în casație

Dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, în care au fost judecate Elena Udrea și Ioana Băsescu, se întoarce în instanță după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea DNA de recurs în casație. Pocesul încetase ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

de Veronica Micu

la 10.11.2023 , 20:44

ÎCCJ redeschide procesul împotriva Ioanei Băsescu și Elenei Udrea, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. A admis cererea DNA de recurs în casație - Arhivă

"În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr.232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023. Se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii aleşi. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în 11 iulie încetarea procesului penal faţă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, şi faţă de Ioana Băsescu, pentru instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009. Decizia instanţei a venit ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, hotărârea fiind definitivă.

ICCJ a admis în 11 iulie apelurile declarate de inculpaţii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor împotriva sentinţei penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Astfel, instanţa a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a decis încetarea procesului penal faţă de inculpatul Victor Tarhon, pentru luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal faţă de inculpata Elena Gabriela Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, a încetat procesul penal faţă de inculpatul Gheorghe Nastasia, pentru luare de mită, tot ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, o decizie similară fiind luată în ceea ce îl priveşte pe Ioan Silviu Wagner, pentru delapidare.

Articolul continuă după reclamă

Înalta Curte a stabilit şi încetarea procesului penal faţă de inculpata Ioana Băsescu, pentru o infracţiune de instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În schimb, instanţa a menţinut dispoziţia de obligare în solidar a inculpaţilor Ioan Silviu Wagner şi Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 de lei, către partea civilă S.C. OIL TERMINAL S.A., precum şi dispoziţia de confiscare specială de la Elena Udrea a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei şi de 305.118 lei.

Pe acelaşi subiect

Totodată, ICCJ a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, Ioana Băsescu la 5 ani

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată, în 2 martie 2021, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat. Atunci, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia a primit 6 ani de închisoare, iar Ioan Silviu Wagner, director general al Oil Terminal, acuzat de delapidare, a fost condamnat şa trei ani de închisoare cu suspendare.

Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuiau să achite suma de 119.000 lei către SC Oil Terminal. Tot atunci, instanţa a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea Ioanei Băsescu. Instanţa a decis să fie confiscate de la Elena Udrea sumele de 691.029,63 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită, precum şi suma de 305.118 lei. De asemenea, menţinea măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acesteia. DNA ceruse o condamnare de 12 de închisoare pentru Elena Udrea şi 15 ani pentru Ioana Băsescu. În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare. De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii menţionau în rechizitoriu că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. 

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionau procurorii DNA.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » ÎCCJ redeschide procesul împotriva Ioanei Băsescu și Elenei Udrea, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. A admis cererea DNA de recurs în casație