Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șoferul care a spulberat doi copii în Pantelimon va fi audiat la Parchet. Și tânărul cu care a făcut schimb de locuri în mașină va ajunge în fața procurorilor

Cei doi tineri implicaţi în accidentul produs în parcarea de lângă parcul Pantelimon din Capitală, în urma căruia un copil a murit, iar sora acestuia a rămas infirmă, având un picior amputat, vor fi audiaţi, marţi dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

de Redactia Observator

la 06.08.2024 , 09:11

Șoferul, care a spulberat doi copii în Pantelimon, va fi audiat la Parchet. Și tânărul cu care a făcut schimb de locuri în mașină va ajunge în fața procurorilor Șoferul, care a spulberat doi copii în Pantelimon, va fi audiat la Parchet. Și tânărul cu care a făcut schimb de locuri în mașină va ajunge în fața procurorilor

Potrivit unor surse judiciare, începând cu ora 09.00, marţi, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti vor fi audiaţi tânărul de 17 ani, suspectat că a produs accidentul rutier şi cel de 19 ani, care i-ar fi dat maşina băiatului fără permis de conducere. Presupusul autor al accidentului se află în arest preventiv, în timp ce tânărul major este sub control judiciar.

Accidentul a avut loc în 28 iulie, în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon. Un autoturism a lovit doi copii – un băiat de 9 ani şi o fetiţă de 7 ani, fraţi, iar şoferul a abandonat maşina şi a fugit. Băiatul a murit pe loc, fata fiind transportată la spital.

Şoferul a fost prins după câteva ore, fiind un adolescent de 17 ani, fără permis de conducere. Ulterior, a fost identificat şi un tânăr de 19 ani, cu permis de conducere, dar care au stabilit procurorii era doar pasager în autoturism.

Articolul continuă după reclamă

Familia victimelor cere pedepse mai dure

”Ne simţim groaznic... Durere...Pentru noi viaţa nu mai are niciun sens”, a afirmat bunicul. Bărbatul afirmă, referindu-se la autorul accidentului, aflat în arest în preventiv, că ”aceşti oameni vor să scape cu control judiciar pe motiv că a fost o joacă”.

El a făcut apel la autorităţi, la ministrul Justiţiei, Guven, la parlamentari, să fie modificată legislaţia, să fie înăsprită. ”Cerem să se dubleze pedepsele pentru cei care conduc fără permis”, a cerut bărbatul, argumentând că autorul accidentului a condus conştient că nu are permis. El a adăugat: ”Să se schimbe legea, ONG-urile să ajute, societatea civilă, să fie lege egală şi dreaptă pentru toţi!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Șoferul care a spulberat doi copii în Pantelimon va fi audiat la Parchet. Și tânărul cu care a făcut schimb de locuri în mașină va ajunge în fața procurorilor