Povestea unei ucrainence violată şi torturată repetat de un soldat rus: ”Mi-a spus să fac ce spune dacă vreau să îmi mai văd copilul. Mi-a tăiat pielea de pe gât şi o parte din păr”
Povestea unei ucrainence în vârstă de 31 de ani dintr-un sat din regiunea Harkov. Potrivit informaţiilor difuzate de Ministerul de Externe de la Kiev, este doar una dintre femeile abuzate sexual de soldaţi ruşi, după invadarea Ucrainei. Aceasta a fost violată în mod repetat, iar gâtul, obrazul şi o parte din păr i-au fost tăiate cu un cuţit. A îndurat totul pentru a-şi vedea din nou copilul şi se declară ”norocoasă” deoarece încă trăieşte, spre deosebire de alte femei care nu au reuşit să scape cu viaţă torturii la care au fost supuse.
Pe 13 martie, un soldat înarmat a intrat în subsolul şcolii în care femeia se adăpostea împreună cu fetiţa sa de 5 ani, mama, sora de 13 ani şi fratele de 24 de ani. Bărbatul era înarmat cu o puşcă de asalt şi un pistol. Le-a ordonat să se alinieze şi l-a pus pe tânăr să vină în faţă şi să stea îngenuncheat în faţa lui. Altfel, i-ar fi împuşcat pe toţi. Femeia a povestit că bărbatul a plecat şi s-a întors după o oră sau două, iar în momentul în care se pregăteau să doarmă, i-a ordonat să îl urmeze. ”Şi-a îndreptat arma spre mine şi mi-a spus să mă dezbrac. A împuşcat de două ori tavanul şi a spus că îmi va oferi mai multă «motivaţie»”, a afirmat ea, potrivit news.ro.
Trauma suferită de o ucraineancă, violată de un soldat rus
”M-a violat şi mi-a ordonat să mă aşez pe un scaun. Era frig în şcoală, fără sistem de încălzire, şi l-am întrebat dacă mă pot îmbrăca. Mi-a răspuns că pot să îmi iau doar bluza, nu şi lenjeria intimă sau pantalonii”, a continuat ea. Bărbatul i-a zis apoi că seamănă cu o fostă colegă de şcoală. ”Mi-a spus să mă duc la subsol să îmi iau lucrurile. Am refuzat, deoarece ştiam că fetiţa mea ar fi plâns dacă m-ar fi văzut. În acel moment, a luat un cuţit şi mi-a spus să fac ceea ce spune dacă vreau să îmi mai văd copilul”, a adăugat femeia.
”M-a violat din nou, mi-a pus un cuţit la gât şi mi-a tăiat pielea de pe gât. De asemenea, mi-a tăiat obrazul şi o parte din păr. M-a lovit peste faţă cu o carte şi m-a plesnit în mod repetat”, a mai spus ea. Tortura s-a terminat pe 14 martie, la ora 7 dimineaţa, când bărbatul i-a spus să îi aducă ţigări, iar după ce i le-a dat, a plecat. În aceeaşi zi, femeia a ajuns în Harkov pe jos împreună cu familia sa, unde a primit îngrijirile medicale necesare. Ea mărturiseşte că se simte ”norocoasă” să fie în viaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰