Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescentă de 13 ani, găsită beată într-un parc din Italia. Prietenii care o batjocoreau au încercat să împiedice salvarea ei

Poliţiştii italieni au deschis o anchetă, după ce o adolescentă de 13 ani a fost salvată ieri seară în parcul Novi Sad din Modena, după ce a fost găsită confuză din cauza cantităţii mari de alcool pe care o consumase. 

de Redactia Observator

la 08.11.2021 , 15:33

Adolescenta a fost găsită inconştientă Adolescenta a fost găsită inconştientă - Shutterstock - foto ilustrativ

Tânăra, care a fost găsită în stare de ebrietate, se afla împreună cu iubitul ei şi alţi câţiva prieteni atunci când echipajul de salvare a ajuns la faţa locului. Luând-o înrâs şi tratând totul cu amuzament, unii dintre cei aflaţi acolo au vrut să blocheze operaţiunea de salvare, încercând să "fure" fata din mâinile salvatorilor. 

Poliţiştii au deschis o anchetă

Au fost insulte, ameninţări şi presiuni asupra forţelor de ordine. Agenţii au reuşit în cele din urmă să urce fata în maşină pentru a o duce în siguranţă la spital. Ea a fost internată pentru efectuarea unor analize medicale suplimentare. Potrivit mai multor rapoarte, victima este în continuare internată la dezalcoolizare, sub strictă supraveghere medicală.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit primelor analize medicale, adolescenta ar fi fost abuzată sexual, cu toate acestea poliţiştii au revenit cu declaraţii în această dimineaţă şi au confirmat că nu au existat abuzuri asupra ei. „Niciun element nu ne lasă să credem că au avut loc violențe în timp ce cineva filma”, au scris aceștia într-un comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Mapamond » Adolescentă de 13 ani, găsită beată într-un parc din Italia. Prietenii care o batjocoreau au încercat să împiedice salvarea ei