Ajungea amețită la spital și respirația îi mirosea mereu a alcool, deși nu băuse nici măcar un strop. Doi ani medicii nu au crezut-o, apoi au rămas șocați
Caz extrem de rar și ciudat în Canada. O femeie a avut parte de șocul vieții, la fel ca medicii care au diagnostica-o, după ce a ajuns la spital cu niște simptome ciudate. Ce a aflat a fost de-a dreptul neașteptat.
Respirația ei mirosea a alcool, era amețită, dezorientată și slăbită, atât de mult încât într-o zi a leșinat și s-a lovit cu capul de blatul din bucătărie în timp ce pregătea prânzul copiilor ei. Cu toate acestea, nici măcar o picătură de băutură nu trecuse pe lângă buze, un fapt pe care femeia de 50 de ani din Toronto și soțul ei l-au spus medicilor timp de doi ani, fără ca cineva să o creadă, potrivit CNN.
„Ea și-a vizitat medicul de familie din nou și din nou și a ajuns la urgențe de șapte ori în doi ani”, a spus dr. Rahel Zewude, specialist în boli infecțioase la Universitatea din Toronto.
Apoi, adevătul a ieșit la iveală iar un diagnostic extrem de rar a ieșit la suprafață. Medicii au descoperit că nivelul de alcool din corpul femeii ar putea varia între 30 milimoli pe litru și 62 milimoli pe litru. Parametrii normali sunt de sub 2 milimoli pe litru, a spus Rahel Zewude.
Nivelurile de alcool de până la 62 de milimoli pe litru sunt extraordinar de ridicate și ar fi considerate amenințătoare de viață, chiar fatale, a spus Barbara Cordell, președintele unei asociații de advocacy numită Auto-Brewery Syndrome Information and Research, care oferă educație pacienților și face cercetări privind această situație neobișnuită.
- "Sper că vom găsi un miracol". Cum se simte acum Celine Dion, după diagnosticul cu o tulburare neurologică rară...
- Cum a scăpat de condamnare un şofer belgian, prins beat la volan: a arătat că are o afecţiune rară şi corpul...
- O infecție bacteriană rară se răspândește rapid în Japonia. Boala e fatală în 30% dintre cazuri
Toți medicii de la camera de urgență au pus la îndoială obiceiurile femeii din Toronto de a consuma alcool, iar ea a fost examinată de trei psihiatri diferiți din spital, care au concluzionat că nu îndeplinește criteriile pentru diagnosticarea tulburării de consum de alcool.
„Le-a spus medicilor că religia ei nu permite consumul de alcool, iar soțul ei era sigur că nu a băut”, a spus Zewude, care a tratat-o pe femeie.
Extrem de rar și deseori nerecunoscut
Sindromul fermentației intestinale este o afecțiune extrem de rară, în care bacteriile și ciupercile din tractul gastrointestinal transformă carbohidrații din alimente în etanol. Primul caz a fost documentatîn 1946 în Africa, când stomacul unui băiețel de 5 ani s-a rupt. La autopsie s-a constatat că avea abdomenul plin de un lichid „spumos” care mirosea a alcool.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰