Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto „Am ştiut că ceva nu era bine”. O mamă de 27 de ani a aflat că mai are doar doi ani de trăit, în Anglia

O mamă de doar 27 de ani, care se afla în spital şi se lupta cu septicemia, a fost şocată să afle de la doctori că mai are de trăit doar doi ani, după ce a fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară.

de Monica Palade

la 01.11.2021 , 13:49

Estelle Wignall, din Anglia, a avut o tumoare de „mărimea unui pepene”, care i-a fost extirpată pe când avea doar 22 de ani, după ce a fost diagnisticată cu cancer ovarian. Dar la doar câteva luni după ce medicii i-au spus că „nu există semne” de recidivă a cancerului, în noiembrie anul trecut Estelle a aflat că acesta a revenit.

Cancerul s-a răspândit la plămâni şi pelvis, iar medicii i-au spus că mai are doar doi sau trei ani de trăit. Femeia a fost supusă la şase runde de chimioterapie şi două intervenţii chirurgicale majore, iar acum vrea să încerce un tratament şi peste graniţă.

Estelle, care are un copil, din Hindley, Wigan, încearcă să strângă 15.000 lire sterline prin fundaţia Go Fund Me pentru a căuta tratamente alternative la diferite centre de cancer din Mexic și Texas.

Articolul continuă după reclamă

Vrea să lupte până la capăt

Pe acelaşi subiect

„Am fost diagnosticată pentru prima dată la doar 22 de ani, după ce stăteam pe jos pe podeaua dormitorului meu de durere. Pur și simplu nu mă puteam mișca și am fost dusă de urgență la spital unde au crezut prima dată că am boală inflamatorie pelviană. M-am dus la farmacie să-mi iau medicamentele și luasem un prospect despre cancerul ovarian. M-am dus acasă, l-am citit și i-am spus mamei că știu că asta am. Am avut toate simptomele de pe prospect. Trei luni mai târziu, o scanare a arătat că aveam o tumoră mare, de mărimea unui pepene verde, care a fost apoi îndepărtată”, a povestit mama.

Viaţa părea să revină pe făgaşul normal, după ce tumoarea a fost îndepărtată, dar patru ani mai târziu, a primit din nou vestea devastatoare că maladia s-a întors. Medicii au informat-o că tumora a revenit în ovare și s-a extins la plămâni și pelvis. După ce și-a vizitat medicul de familie în noiembrie anul trecut, plângându-se de dureri abdominale, Estelle a fost trimisă pentru o ecografie de urgență, care a evidențiat apoi o tumoare neregulată de până la 12 cm.

După ce a fost supusă unor investigații suplimentare, a fost diagnosticată pentru a doua oară cu cancer ovarian, cu o boală avansată care i-a atăcat şi ficatul și plămânii.

Putea fi diagnosticată din timp

De atunci, ea a suferit două intervenții chirurgicale majore, fiindu-i îndepărtat plămânul stâng, dar și o mastectomie. Estelle crede că al doilea diagnostic ar fi putut fi pus mai devreme.

Aflată pe patul de spital, unde este tatată şi de septicemie, femeia a mărturisit: „Nu vreau ca nimeni altcineva să treacă prin asta. Îmi cunoșteam propriul corp și știam că ceva nu este în regulă. În câteva luni de la îndepărtarea primei tumori, am început să am din nou toate simptomele și am simțit că ceva nu este în regulă. În momentul în care a fost diagnosticată, la 16 luni după prima mea programare, era deja în creștere și agresivă și se răspândise la plămâni și pelvisul meu. Mi-a fost teamă că nici măcar nu voi mai apuca Crăciunul de anul trecut cu partenerul și fetița mea.

Nu pot trece din nou prin chimioterapie agresivă și am căutat tratamente alternative în străinătate, inclusiv chimioterapie și imunoterapie cu toxicitate scăzută. Există și studii în Texas care nu sunt disponibile în altă parte. Sunt disperată să merg în altă parte și să încerc alte opțiuni. Am atât de multă putere de luptă în mine și vreau să încerc toate opțiunile mele în acest moment, nu îmi pot imagina viața fără familia mea”.

Pentru Estelle au fost patru ani chinuitori alături de partenerul Mike și fiica, Brooke, care are doar 18 luni.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Mapamond » „Am ştiut că ceva nu era bine”. O mamă de 27 de ani a aflat că mai are doar doi ani de trăit, în Anglia