Bărbat de 85 de ani, călcat în picioare de o cireadă de vaci într-o vacanţă în Alpii austrieci. Soţia, rănită
Un excursionist în vârstă de 85 de ani din Viena a murit duminică după-amiază în Alpii austrieci, după ce a fost atacat de o cireadă de vaci care i-au rănit şi soţia în vârstă de 82 de ani, a anunţat luni poliţia austriacă, transmite luni AFP.
"Cireada de şase vaci şi trei viţei a vrut să le atace câinele", pe care îl ţineau în lesă conform rapoartelor iniţiale, "şi i-a călcat în picioare pe stăpâni", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Markus Lamb, pentru AFP.
Alţi excursionişti şi angajaţi ai unui adăpost din apropiere au sărit în ajutorul victimelor şi au apelat serviciile de urgenţă, potrivit unui comunicat al poliţiei.
Cuplul a fost evacuat cu elicopterul de pe poteca forestieră care ducea la adăpostul din Ramsau am Dachstein, în regiunea sud-estică a Stiriei.
"Bărbatul în vârstă de 85 de ani a murit cu puţin timp înainte de a putea fi operat" la spitalul din Salzburg, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. A fost dispusă o autopsie pentru a se stabili dacă rănile suferite au cauzat moartea sa.
Viaţa soţiei sale nu este în pericol, iar câinele a fost predat rudelor cuplului de pensionari.
Vitele sunt din rasa Murbodner, o rasă domestică austriacă pe cale de dispariţie.
Anul trecut, un excursionist însoţit de doi câini a fost ucis în circumstanţe similare în Austria. Alte incidente au avut loc în 2017 şi 2014.
După atacul fatal din 2014, guvernul austriac a emis un "ghid de conduită" pentru excursionişti, care sunt îndemnaţi să păstreze distanţa faţă de cirezile din păşunile alpine şi să îşi ţină câinii în lesă, dar să îi lase liberi în cazul în care sunt atacaţi de vite.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰