Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Bărbat ucis de iubită în Bali, în timpul unui apel video cu familia lui din Anglia. Femeia s-a filmat suspinând când britanicul murea pe podea

Un britanic de 48 de ani, tatăl a doi copii, a murit înjunghiat de iubita sa, în casa lui din Bali, în timpul unui apel video cu familia din Marea Britanie. După ce l-a înjunghiat, femeia s-a filmat suspinând și spunând că nu știe ce s-a întâmplat.

de Redactia Observator

la 15.01.2022 , 18:06

Tată britanic ucis de iubita din Bali, în timpul unui apel video cu familia lui din Anglia. Femeia s-a filmat suspinând când bărbatul murea pe podea Tată britanic ucis de iubita din Bali, în timpul unui apel video cu familia lui din Anglia. Femeia s-a filmat suspinând când bărbatul murea pe podea

Matt Harper, în vârstă de 48 de ani, ar fi fost atacat de iubita lui, Emmy Pakpahan, despre care se crede că ar fi în vârstă de 40 de ani, în casa lui din Bali, Indonezia. Bărbatul ar fi fost într-un apel video cu fiica sa vitregă și cu fosta soție din Marea Britanie, când a avut loc atacul.

Britanicul, din Gloucester, lucra pentru firma de hoteluri de lux Karma și avea o relație cu Pakpahan din iulie anul trecut. Femeia indoneziană - care are cetățenia americană dintr-o căsătorie anterioară - le-a spus anchetatorilor că Matt Harper și-a luat viața, scrie Daily Mail.

Femeia s-a filmat în timp ce bărbatul murea pe podea, într-o baltă de sânge

Articolul continuă după reclamă

Ea a arătat poliției imagini video pe care le înregistrase cu el murind pe podea, la câteva momente după atac, spunându-le că bărbatul a încuiat ușile și și-a făcut rău intenționat. „Nu știu ce s-a întâmplat. Nu știu, nu știu”, suspina ea în filmare.

Pe acelaşi subiect

Însă poliția din Bali a arestat-o ​​sub suspiciunea de crimă. 

După ce s-a răspândit vestea că britanicul a murit, femeia a încărcat un videoclip cu ea pe rețelele de socializare, mulțumind prietenilor și familiei pentru „sprijinul” lor. 

„Bineînțeles că sunt tristă. Și dacă nu veți auzi de mine, nu pentru că nu vreau să răspund, am nevoie de timp să procesez lucrurile. Vă rog să nu credeți nimic până când nu apare o declarație de la departamentul de poliție”, a spus ea în filmare.  

Britanicul se mutase în Bali în februarie 2020, unde ducea o ”viață de vis”

Fosta iubită a lui Matt din Bali, Allin Efashion, a declarat pentru The Sun: „Am fost cu el înainte să se întâlnească cu Emmy. Era un adevărat domn, un bărbat grijuliu și drăguț. El a fost dragostea vieții mele. Nu pot să cred că a plecat. Mi-a trimis un mesaj cu doar câteva zile înainte de a muri, spunând că o urăște pe Emmy pentru că i-a distrus viața – și îi pare rău că m-a părăsit. A fost cel mai bun tată pentru cele două fete și pentru fiica vitregă și a fost iubit de mulți prieteni din Marea Britanie și Bali. Să se odihnească în pace”, a mai spus ea. 

Matt Harper s-a mutat în Bali în februarie 2020 și obișnuia să posteze numeroase filmări în care arăta viața „de vis” pe care o ducea pe insulă.   

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe și Commonwealth a declarat aseară: „Suntem în contact cu poliția indoneziană cu privire la moartea unui britanic în Bali și sprijinim familia în această perioadă dificilă”, a transmis un oficial al ministerului de Externe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Mapamond » Bărbat ucis de iubită în Bali, în timpul unui apel video cu familia lui din Anglia. Femeia s-a filmat suspinând când britanicul murea pe podea