Foto Bebeluş născut în avion. O femeie a intrat în travaliu chiar în timpul unui zbor transatlantic, la peste 9.000 de metri altitudine
O femeie însărcinată a născut în timpul unui zbor transatlantic. Aeronava se afla la peste 9.000 de metri altitudine, moment în care pasagera a intrat în travaliu. Proaspăta mămică nu urma să nască până la sfârșitul lunii.
Zborul de 11 ore avea ruta Accra - Ghana - Washington D.C. O asistentă și doctorul Stephen Ansah-Addo, care se îndreptau spre casa din SUA, au făcut echipă pentru a aduce pe lume băiețelul, la clasa business.
Compania aeriană a spus că naşterea s-a desfăşurat fără evenimente, deoarece personalul de la bord a folosit sfoara ca alternativă pentru un instrument ascuțit pentru tăierea cordonului ombilical, relatează The Mirror.
Paramedicii au stat în așteptare pentru a duce mama epuizată, dar și pe copilul ei la un spital din apropiere, după ce zborul a aterizat pe Aeroportul Internațional Dulles. Compania aeriană a întâmpinat-o pe mamă și pe copilul ei cu un balon şi cu un cartonaș pe care scria: ''În numele echipei United de la Washington Dulles, felicitări pentru băiețelul tău!''.
Femeia a născut un copilaş perfect sănătos
- Rihanna se mândreşte cu burtica de gravidă pe Instagram. Primele imagini postate de cântăreaţă
- Un bebeluş de doar câteva zile a supravieţuit miraculos, după ce a fost abandonat la temperaturi de -20 de grade,...
- Un bebeluș a supraviețuit miraculos după ce a stat 6 ore într-un tomberon, în New Mexico. Mama adolescentă l-a...
Dr. Ansah-Addo, rezident în dermatologie la Universitatea din Michigan, a răspuns la apelurile din partea echipajului de cabină cu privire la întrebarea dacă există sau nu vreun medic. Vorbind pentru ABC News, el a spus: ''Nu îmi venea să cred că se întâmplă. Dar încercam să rămân calm. Era cineva care chiar avea nevoie de ajutor, pentru că nu era nimeni altcineva acolo''.
Nancy Adobea Anane se afla la acel moment la bordul avionului și a declarat: ''Ne-am dat seama că în spatele meu era o femeie aflată în dificultate. Pilotul a menționat că dacă ar fi personal medical la bord ar trebui să vină și să ne ajute pentru că cineva are nevoie. Chiar în spatele clasei business au transformat locul într-o sală de operații''.
Compania aeriană a spus că atât mama, cât și copilul se simt bine, conform Daily Star.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰