Cuplu britanic, în stare critică după incendiile din Spania: "Salvați-ne, vrem să ne mai vedem copiii"
Un cuplu din Marea Britanie se află în stare critică după ce a fost prins în incendiile de vegetație din sud-estul Spaniei. Simon Batchelor și Lisa Fryett au fost salvați de pe un versant muntos la o zi după izbucnirea flăcărilor, iar înainte de evacuare i-au implorat pe salvatori să îi țină în viață pentru a-și putea revedea cei trei copii.
Simon Batchelor și Lisa Fryett, din Marea Britanie, se aflau în vacanță în apropierea localităților Bedar și Los Gallardos, unele dintre cele mai afectate de incendiile de vegetație din Spania, când au fost surprinși de flăcări.
Cei doi au rămas blocați pe un versant muntos și au fost găsiți de echipele de intervenție abia în ziua următoare. Au suferit arsuri și răni grave, iar în prezent sunt internați în stare critică într-un spital din Spania, potrivit Mirror. Potrivit familiei, în momentul în care au fost salvați, Simon și Lisa, în ciuda rănilor suferite, i-au implorat pe salvatori să le salveze viața pentru a-și putea revedea cei trei copii.
După intervenția echipelor de urgență, dorința lor s-a împlinit. Cei trei copii ai cuplului au ajuns în Spania și se află acum la căpătâiul părinților. Alături de Lisa se află și sora ei geamănă.
Familia a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi cheltuielile generate de deplasarea de urgență în Spania, precum și costurile pentru cazare, transport, hrană și alte nevoi apărute în această perioadă dificilă.
Până în prezent, donațiile au depășit 46.000 de lire sterline. În mesajul publicat odată cu apelul umanitar, rudele au precizat că prioritatea este ca membrii familiei să poată rămâne alături de Simon și Lisa pe durata tratamentului.
Totodată, familia le-a mulțumit autorităților spaniole, localnicilor și echipelor de intervenție, în special ofițerilor Guardia Civil, pentru eforturile depuse în salvarea celor doi și pentru sprijinul oferit în aceste momente dramatice.
