Video Cursă nebună cu o ambulanţă furată: Un şofer drogat şi înarmat a gonit pe şosea cu paramedicul şi pacientul în maşină, în SUA
Cursă nebună pe o autostradă din Statele Unite. Un bărbat înarmat a furat o ambulanţă şi a pornit la goană cu paramedicul şi pacientul încă în maşină. Poliţia a reuşit să îl încercuiască în cele din urmă, iar acesta a fost nevoit să se predea.
În timpul cursei, bărbatul a sunat la poliţie din ambulanţa furată. Deja era urmărit de mai multe maşini ale agenţilor pe o autostradă din Huston. La felefon se aude că vorbeşte cu dificultate. În ambulanţă era o adolescentă de 16 ani, în drum spre spital după ce fusese lovită de o maşină. Lângă ea, un paramedic. Pe drum însă, un bărbat a blocat autospeciala cu propria maşină. A îndreptat un pistol spre şoferul care a luat-o la fugă şi s-a urcat la volan. Femeia paramedic şi-a dat seama că ceva e în neregulă abia când ambulanţa a schimbat direcţia şi a luat-o pe autostradă.
Sam Peña, şef ambulanţă Houston: S-a uitat pe geamul desparţitor şi şi-a dat seama că e alt şofer, iar apoi suspectul şi-a îndreptat arma către ea.
Femeia şi-a păstrat însă calmul şi a aşteptat ca poliţia să intervină în timp ce se îngrijea de pacient. Agenţii au reuşit să blocheze în scurt timp toate căile ale acces.
Sam Peña, şef ambulanţă Houston: Mă bucur că toată lumea este bine. Dar este innaceptabil ca pompierii noştri şi echipajele noastre de intervenţie să fie atacate.
- Discuţia halucinantă cu un dispecer de la Ambulanţă, după ce o femeie sună la 112 pentru a cere disperată...
- Doi poliţişti rutieri au ajutat o tânără gravidă să ajungă de urgenţă la maternitate, în Bucureşti:...
- O fetiță s-a născut pe DN 7, în ambulanța SMURD care îi ducea mama la spital, în Arad: "Cea mai intensă...
Bărbatul se afla sub influenţa drogurilor
Atât paramedicul, cât şi pacienta au scăpat tefere.
''Am văzut-o pe targă. Spunea însă că se simte bine. Ceea ce mi s-a părut un pic nebunesc.''
Bărbatul arestat are 43 de ani şi în momentul în care a deturnat ambulanţa se afla sub influenţa drogurilor. A fost internat într-o clinică de psihiatrie. El are un cazier bogat la care se adaugă acum acuzaţii pentru atac cu armă mortală, răpire, jaf armat şi tentativă de evitare a arestului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰