Video Elena, o fetiță de nici 5 anișori, a fost ucisă de mama ei și îngropată pe un câmp din Catania. Femeia inventase răpirea copilei
Răsturnare dramatică de situație în cazul unei presupuse răpiri în Catania, Italia. De luni după-amiază, carabinierii au căutat-o peste tot pe micuța Elena del Pozzo, o fetiță de aproape 5 ani, după ce mama ei anunțase că micuța fusese răpită de trei bărbați înarmați, la scurt timp după ce o luase de la grădiniță. La nici 24 de ore distanță, anchetatorii aveau să facă o descoperire înfiorătoare.
După ce mama a dat alarma că fetița ei a fost răpită, oamenii legii nu au pierdut nicio secundă. Luni seară, au publicat două fotografii cu Elena pe rețelele de socializare, au făcut audieri și au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.
Marți dimineață, în timpul unor percheziții la locuința familiei, mama s-a prăbușit și a început să plângă. La scurt timp după aceea, ea i-a condus pe carabinieri la locul unde ascunsese cadavrul fiicei sale. Informația a fost confirmat și de procurorul provinciei Catania, Carmelo Zuccaro: "Din păcate, trupul micuței Elena a fost găsit conform indicațiilor mamei".
- Filmul crimei odioase din Italia. Mărturii dramatice după uciderea Gabrielei Trandafir și a fiicei ei, Renata:...
- Gabriela și fiica ei Renata, ucise de soțul italian în casa lor din Modena, erau din Bacău. Fiul de 17 ani al...
- "Acum, arestați-mă!". Criminalul româncelor Gabriela și Renata, mama și fiica ucise în Italia, a mers la bar...
Mobilul oribilei crime: mama ucigașă era geloasă că micuța se atașase de noua iubită a tatălui ei
Martina Patti, 23 de ani, a mărturisit în fața carabinierilor și avocatului că și-a ucis fiica, potrivit ANSA. Răpirea a fost o punere în scenă, pentru a acoperi crima.
Tânăra a fost arestată pentru omor și ascundere a unui cadavru. Atenție, informații cu puternice impact emoțional!
Le-a povestit anchetatorilor că și-a înjunghiat fetița de mai multe ori cu un cuțit de bucătărie, a băgat cadavrul copilei în mai mai mulți saci negri, pe care i-a îngropat pe un câmp din Mascalucia, o comună din provincia Catania, nu departe de locuința familiei.
Motivul oribilei crime? "Poate fi gelozia față de noul partener al fostului concubin, dar și din cauza afecțiunii pe care Elena o manifesta față de femeie", spun ofițerii italieni. Despre aceste lucruri, însă, Martina Patti "n-a spus nimic. A rămas vagă, de parcă nu și-a dat seama ce a făcut. Parcă ar fi spus 'Am făcut-o, dar nu știu de ce'".
Cadavrul copilei, găsit îngropat pe un câmp, la câteva sute de metri de casă
Trupul fără viață al micuței Elena a fost găsit marţi dimineaţă, pe un teren agricol, la câteva sute de metri de casa în care locuia cu mama ei. Cu o zi în urmă, Martina Patti raportase răpirea copilului de către trei bărbați înarmați, imediat după ce a luat-o pe fetiță de la grădiniță.
Niciun alt martor, în afară de ea. Nu a sunat imediat la poliție, ci a plecat mai întâi acasă. Apoi a alertat autoritățile, spunând că fata ei a fost răpită. Anomalii care i-au determinat pe carabinieri să facă presiuni asupra femeii. După ore întregi de interogatoriu, femeia a mărturisit fapta și i-a condus pe carabinieri la locul unde a ascuns cadavrul micuței.
Ultima îmbrățișare, înainte de crimă
Camerele de supraveghere au filmat momentul în care Martina Patti își îmrășișează pentru ultma dată copila, înainte de crimă. S-a întâmplat când tânăra de 23 de ani a mers să-și ia fetița de la grădiniță. La scurt timp, italianca a omorât-o pe micuță acasă, apoi a îngropat cadavrul pe câmp.
Înregistrarea video a fost făcută publică de carabinierii din Catania.
Elena ar fi împlinit 5 anișori luna viitoare, în iulie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰