Galerie foto Influencerul Hushpuppi, condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a fost prins de FBI că ar fi furat zeci de milioane de dolari, în SUA
Influencerul nigerian „Hushpuppi”, care şi-a etalat stilul de viață luxos în faţa celor 2,5 milioane de urmăritori ai săi de pe Instagram a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în SUA, după ce a recunoscut că a înșelat mai multe persoane cu zeci de milioane de dolari.
Un influencer nigerian care a adunat milioane de fani pe conturile sale de socializare, postându-şi stilul de viaţă luxos, a recunoscut că este de fapt un escroc. Ramon Abbas, în vârstă de 37 de ani, cunoscut fanilor săi ca Hushpuppi sau Miliardarul Gucci Master, a recunoscut că a obţinut cel puțin 24 de milioane de dolari din afaceri bazate pe înşelătorii în întreaga lume, inclusiv 1 milion de dolari care erau meniţi unui spital pentru copii din Qatar.
Influencerul, care a crescut ca fiu al unui tată șofer de taxi și al unei mame vânzătoare de pâine într-un oraș sărac de lângă Lagos, înainte de a se muta într-un penthouse din Dubai, riscă acum să-şi petreacă următorii 20 de ani din viaţă în spatele gratiilor, în SUA.
Kristi Johnson, care conduce biroul FBI din Los Angeles, a declarat că influencerul se numără „printre cei mai de seamă spălători de bani din lume” și că face parte dintr-o rețea care a fraudat afacerile din întreaga lume - deși multe dintre victimele sale se aflau în SUA.
Avocatul SUA în funcție, Tracy L. Wilkison, a adăugat: „Dl. Abbas, care a jucat un rol semnificativ în cadrul schemei, și-a finanțat stilul de viață luxos prin spălarea veniturilor ilicite generate de artiștii care folosesc mijloace din ce în ce mai sofisticate. Împreună cu partenerii noștri de aplicare a legii, vom identifica și îi vom trimite în judecată pe autorii escrocheriilor care reprezintă o problemă masivă și în creștere a criminalității internaționale.”
- O culturistă influencer din Mexic a murit în timpul unei operații pentru a scăpa de transpirație. Promova...
- O tânără de 23 de ani a murit după ce a căzut 50 de metri în gol de pe o macara, în timp ce filma un video...
- O tânără de 32 de ani a murit după ce a alunecat şi a căzut de pe o stâncă, în timp ce-şi făcea un selfie,...
FBI spune că Ramon Abbas, zis şi Hushpuppi a păcălit întreprinderile să predea sume mari de bani folosind atacuri BEC. Atacurile BEC funcționează prin compromiterea conturilor de e-mail ale companiilor care transferă în mod obișnuit sume mari de bani, potrivit Daily Mail.
Odată ce conturile de e-mail sunt compromise - de obicei folosind atacuri de phishing brut care se bazează pe ideea că utilizatorii vor apăsa pe un link mascat (asemenea unui virus), apoi așteaptă până când o factură conţinând o sumă mare de bani este trimisă sau primită de către ținte. Ulterior dublează factura în copie exactă similară și o trimit din nou de la o adresă de e-mail care pare identică cu expeditorul original - schimbând doar contul bancar al destinatarului cu unul pe care îl controlează. Astfel de e-mailuri sunt adesea susținute de site-uri web false care duplică site-ul clientului original, fiind folosite inclusiv numere de telefon care le reflectă îndeaproape pe cele autentice. Odată ce banii sunt trimişi în contul fantomă, aceştia sunt împărțiți și distribuiți în conturi bancare din întreaga lume, profiturile fiind împărțite între escroci. FBI estimează că astfel de atacuri reprezintă aproximativ 40% din toți banii obținuți din criminalitatea informatică în SUA în 2020. Astfel de escrocherii sunt deosebit de frecvente în Nigeria, de unde provin aproximativ 50% din toate schemele BEC, potrivit datelor publicate de Bloomberg.
Abbas, fost vânzător ambulant din Lagos, a susținut că și-a făcut averea jucându-se cu piața imobiliară din Dubai, Kuala Lumpur și din alte părți. El şi-a creat o pagină de Instagram, devenind în scurt timp un cunoscut influencer sub pseudonimul Hushpuppi, postând tot felul de momente din viaţa de lux. Locuia într-un apartament de tip penthouse la Palazzo Versace Dubai, despre care s-a lăudat că plăteşte ”sute de mii de dolari” pe an pentru închiriere, având „patru jacuzzi, o saună și o piscină privată”.
O postare tipică de pe Instagramul lui Hushpuppi surprinde numeroase maşini de lux, între care Bentley, Ferrari sau Rolls Royce, ţinute de designer de la Gucci, Yves Saint Laurent și Fendi, precum şi bijuterii încrustate cu diamante, avioane private și elicoptere. În timp ce majoritatea provin din casa sa din Dubai, alte locații includ Santorini, Paris, Roma și Kuala Lumpur.
Postările au fost adesea însoțite de mesaje motivaționale care îi încurajează pe adepții să „nu renunțe niciodată” la visele lor, oferindu-se pe el ca exemplu. Printre admiratorii săi se numărau fotbalistul Chelsea, Tammy Abraham, care i-a lăsat un mesaj de aniversare scriind: „La mulți ani marelui meu frate”.
13 maşini de lux, 41 de milioane de dolari în numerar şi peste 100.000 de dosare de fraudă, găsite în casa influencerului
În iunie anul trecut, imaginea luxoasă a fost spulberată când agenţii FBI i-au pătruns în casa din Dubai pentru a-l scoate pe Abbas confuz, cu cătuşe la mâini. În interior, agenții au declarat că au găsit 41 de milioane de dolari în numerar, 13 mașini de lux evaluate la aproximativ 6,8 milioane de dolari și dovezi pe telefonul și computerul lui conținând peste 100.000 de dosare de fraudă și adresele a aproape două milioane de posibile victime.
Ulterior a fost transportat în SUA și transferat la închisoarea din California, unde rămâne până la condamnare. Avocatul lui Abbas susținuse anterior că a fost „răpit” de FBI, dar nu a răspuns la în ceea ce priveşte vinovăţia acestuia. Pledoaria a avut loc pe 20 aprilie, conform documentelor instanței din California care au fost desigilate săptămâna aceasta.
Acuzațiile împotriva acestuia includ conspirație pentru a comite fraude informatice, spălare de bani și furt de identitate agravat. De asemenea, sunt acuzați doi cetățeni nigerieni și trei americani care ar fi jucat un rol important în schema nigerianului.
„Statutul său de celebritate și abilitatea de a face conexiuni l-au ajutat să se infiltreze în organizații legitime, ducând la mai multe scheme de înşelătorie în SUA și în străinătate. Anunțul de astăzi reprezintă o lovitură crucială pentru această rețea internațională și, sperăm, servește drept avertisment pentru potențialele victime vizate de acest tip de furt” a declarat Kristi Johnson, directorul biroului FBI din Los Angeles.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰