Observator » Mapamond » Ingredientul "surpriză" servit într-un restaurant cu stele Michelin. Patronul riscă închisoarea: "E opţional"

Ingredientul "surpriză" servit într-un restaurant cu stele Michelin. Patronul riscă închisoarea: "E opţional"

Ingredientul "surpriză" servit într-un restaurant cu stele Michelin. Patronul riscă închisoarea: "E opţional" Furnici servite la desert într-un restaurant Michelin. Patronul riscă să ajungă după gratii - Bangkok Post via X
Denisa Gheorghe | Timp citire: 3 minute
Publicat la 22.07.2026, 13:01 | Modificat la 22.07.2026, 14:05

Proprietarul unui restaurant cu două stele Michelin din Coreea de Sud riscă un an de închisoare după ce a folosit furnici drept garnitură pentru deserturi, deși acestea nu sunt aprobate pentru consum uman de legislația sud-coreeană. Procurorii cer și o amendă de 20 de milioane de woni (aproximativ 11.800 de euro), iar verdictul este așteptat în luna septembrie.

Potrivit presei locale, procurorii sud-coreeni au cerut o pedeapsă de un an de închisoare pentru proprietarul restaurantului, acuzat că a servit furnici în multe dintre preparatele sale, deși acestea nu se află pe lista insectelor autorizate pentru consum uman.

Legislația din Coreea de Sud permite consumul a doar zece specii de insecte, printre care lăcuste, greieri și alte specii aprobate în urma evaluărilor privind siguranța alimentară, scrie BBC.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, procurorii solicită ca restaurantul, recompensat cu două stele Michelin, să fie amendat cu 20 de milioane de woni sud-coreeni (aproximativ 11.800 de euro).

Articolul continuă după reclamă

Patronul susține că furnicile erau doar un ingredient opțional

În fața instanței, proprietarul restaurantului a recunoscut că a folosit furnici în meniu, însă a susținut că acestea reprezentau doar o parte foarte mică din experiența culinară oferită.

Potrivit acestuia, furnicile erau folosite ca topping pentru sorbet, într-un meniu de degustare cu 15 feluri de mâncare, iar clienții erau informați că pot alege și alte variante de garnitură.

"Furnicile reprezentau doar o mică parte din meniul nostru cu 15 feluri și erau folosite ca topping pentru sorbet. Clienților li se oferea posibilitatea de a opta pentru alte garnituri", a susținut acesta.

Pe acelaşi subiect

Restaurantul a mai argumentat că aproximativ 60% dintre clienți au ales să guste desertul cu furnici, în timp ce restul au preferat alternative precum oțet fermentat sau flori comestibile.

Proprietarul a invocat și faptul că restaurante din Australia, Danemarca și Marea Britanie folosesc, de asemenea, furnici ca ingredient în anumite preparate.

Ancheta a pornit de la fotografiile publicate de clienți

Cazul a ieșit la iveală după ce inspectori ai Ministerului pentru Siguranța Alimentelor și Medicamentelor au observat recenzii publicate online de clienți, însoțite de fotografii cu preparate peste care erau presărate furnici.

În urma investigației, autoritățile au estimat că restaurantul a folosit aproximativ 49.000 de furnici, importate din Statele Unite și Thailanda, în mai multe preparate servite pe parcursul a patru ani.

Autoritățile sanitare au constatat, de asemenea, că furnicile utilizate "conțineau de până la 55 de ori mai multe metale grele decât insectele comestibile obișnuite", potrivit publicației The Chosun Daily.

Verdictul va fi pronunțat în septembrie

În Coreea de Sud, aprobarea unei insecte pentru consum alimentar se face în funcție de mai multe criterii, printre care riscurile pentru sănătate, toxicitatea, valoarea nutritivă și posibilitatea de a fi crescută și procesată în condiții igienice.

Documentele instanței nu menționează numele restaurantului sau al proprietarului. În prezent, zece restaurante din Seul dețin câte două stele Michelin.

Ghidul Michelin acordă până la trei stele restaurantelor în funcție de calitatea ingredientelor, stăpânirea aromelor, tehnica de gătit, personalitatea bucătarului și consecvența preparatelor. Două stele sunt acordate restaurantelor care oferă o bucătărie "excelentă" și care "merită un ocol" special.

Instanța urmează să pronunțe verdictul în acest dosar pe 2 septembrie.

În mai multe țări din Asia, Africa și America Latină, furnicile sunt consumate în mod tradițional și, în unele regiuni, sunt considerate chiar o delicatesă. De exemplu, furnicile țesătoare și ouăle acestora sunt folosite în bucătăria thailandeză și cambodgiană, iar în Columbia, furnicile-regină sunt considerate o delicatesă comparată adesea cu caviarul.