Lux şi opulenţă pe banii statului. Milionar din UK, obligat să returneze 6,5 milioane € după o fraudă uriaşă
Afișa o viață luxoasă, departe de orice bănuială, însă în spatele șampaniei Cristal și al vilei de peste un milion de euro se ascundea una dintre cele mai mari fraude fiscale din nord-estul Angliei. Omul de afaceri a fost obligat astfel să plătească aproape 6,5 milioane de euro după ce ani la rând a păcălit statul și pe propriii angajați.
Luxul în care trăia Stanley Miller, în vârstă de 64 de ani, era unul evident, chiar şi pentru oamenii de rând, care lucrau pentru el: colecții de ceasuri Rolex, haine de designer, sticle de șampanie scumpă și o proprietate impunătoare din secolul al XVII-lea, evaluată la 1,5 milioane de euro, în zona exclusivistă Lane Head, din UK. În ochii celor din jur, Miller era un om de afaceri de succes, cu trei companii și un portofoliu imobiliar considerat "impresionant", construit - aparent - în urma unor ani întregi de muncă, relatează Daily Mail.
Adevărul a început însă să iasă la iveală în momentul în care Fiscul britanic a efectuat o vizită de rutină la birourile sale din Newcastle. Ce părea un simplu control contabil s-a transformat rapid în dezvăluirea unei fraude de proporții. În urma verificărilor, Miller a fost descoperit că a sustras milioane de euro din banii contribuabililor, păstrând pentru el taxele și contribuțiile angajaților și folosind facturi false pentru a solicita rambursări de TVA de la stat.
Conturi în Emiratele Arabe și o avere ascunsă în bunuri de lux
Pe parcursul a opt ani, între mai 2008 și mai 2016, acesta a obținut ilegal aproape 7 milioane de euro prin fraude de TVA, impozit pe venit și contribuții sociale. În 2019, a fost condamnat la mai bine de opt ani de închisoare, însă abia acum autoritățile au reușit, după un proces lung și complicat, să obțină în instanță un ordin prin care Miller este obligat să returneze 6,5 milioane de euro și să fie deposedat de activele sale.
O investigație extinsă a Unității Regionale de Combatere a Criminalității din Nord-Est a scos la iveală că Miller își diversificase conturile bancare, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, și își consolidase un portofoliu imobiliar considerabil în Gateshead și Newcastle. În timpul perchezițiilor efectuate după condamnare, poliția a ridicat bunuri de lux în valoare de peste 277.000 de euro, precum și 40.000 de euro în numerar. Printre cele 53 de obiecte confiscate se aflau ceasuri Rolex, șampanie premium, articole vestimentare de designer, echipamente sportive scumpe și electronice de ultimă generație.
Cum funcționa mecanismul fraudei
Frauda fusese orchestrată prin cele trei companii ale sale - MGM Precision Limited, Precision Engineers și SLM Engineering. În aprilie 2016, atunci când inspectorii HMRC au verificat SLM Engineering, Miller le-a prezentat facturi care ulterior s-au dovedit a fi false. Anchetatorii au descoperit că acesta falsifica documente și depunea declarații de TVA neconforme, obținând rambursări ilegale de peste un milion de euro. Pe lângă asta, Miller a reținut pentru sine aproape şase milioane de euro din impozitele și contribuțiile sociale ale angajaților săi, pe care ar fi trebuit să le vireze către HMRC.
În octombrie 2018, a fost găsit vinovat de fraudă și înșelarea veniturilor publice, iar în februarie 2019 instanța i-a interzis să mai fie director de companie timp de nouă ani. Cu puțin înainte de condamnare, activele sale în valoare de 4 milioane de euro au fost înghețate. Miller a încercat să scape mutând 58.500 de euro într-un cont din Dubai, dar tentativa i-a adus o pedeapsă suplimentară de șase luni de închisoare pentru dispreț față de instanță.
Imediat după condamnare, detectivii au inițiat procedurile pentru recuperarea prejudiciului în baza Legii Produselor Infracțiunii. În 2021, un judecător a dispus ca Miller să returneze suma furată, însă acesta a contestat decizia și, pentru o scurtă perioadă, a câștigat apelul. Dosarul a fost însă refăcut de anchetatori, iar în această săptămână instanța a decis definitiv: Miller trebuie să plătească aproape 6,5 milioane de euro.
Complice condamnat și el pentru implicare
Investigația a arătat că Miller nu acționase singur. Daniel McDonald, din Newcastle-upon-Tyne, care lucra în companiile sale, îi furniza șabloane de facturi folosite pentru rambursări false de TVA. Acesta a fost și el condamnat pentru fraudă, primind o pedeapsă de trei ani.
La momentul condamnării din 2019, Cheryl Burr, director adjunct în cadrul serviciului de investigare a fraudelor al HMRC, descria cazul drept "un atac șocant și susținut asupra sistemului fiscal". "Miller și-a abuzat poziția pentru a fura bani din bugetul public și de la propriii angajați. A greșit crezând că poate scăpa nepedepsit și acum plătește prețul în spatele gratiilor. Vom continua să urmărim infractorii ca Miller și pe cei care îi ajută. Banii pe care i-au furat reprezentau salariile a 292 de noi ofițeri de poliție în Northumbria, timp de un an", declara Burr.
După audierea finală din această săptămână, Detective Inspector Thomas Maughan a subliniat importanța recuperării bunurilor obținute ilegal. "A fost o investigație lungă și complexă, dar în ciuda eforturilor lui Miller și ale echipei sale de avocați, am obținut un ordin financiar care îl lovește exact unde doare, în conturile sale bancare", a spus el. "Criminalii cred adesea că își pot ascunde conturile, banii și bunurile de lux, astfel încât, după eliberare, să se întoarcă la stilul de viață pe care l-au avut datorită activităților ilegale. Am demonstrat însă, de nenumărate ori, că nu este cazul. Pentru unii, închisoarea nu pare un mare obstacol dacă știu că au o casă frumoasă și un cont plin care îi așteaptă. De aceea desfășurăm investigații amănunțite, pentru a le confisca toate activele obținute prin infracțiuni și a demonstra clar că infracțiunea nu plătește".
Maughan a mulțumit și echipei HMRC: "Cazuri ca acesta demonstrează puterea pe care o avem atunci când colaborăm cu partenerii noștri pentru a obține atât condamnări, cât și ordine financiare decisive".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰